Studenții internaționali, întâmpinați de Universitatea Ovidius Constanța la evenimentul „Welcome Days in OUC”



Universitatea Ovidius din Constanţa a organizat un eveniment de întâmpinare a studenţilor internaţionali.
 
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, evenimentul „Welcome Days in OUC”, activitate desfăşurată în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă (ESPERO II)”.
 
Evenimentul s-a adresat studenţilor internaţionali şi a urmărit familiarizarea acestora cu experiența academică la UOC.
 

„În cadrul întâlnirii, pe lângă aspectele administrative, le-am prezentat studenților internaționali programul nostru semestrial. Acesta include excursii în Dobrogea și alte regiuni, conferințe și ateliere pentru a explora cultura și tradițiile țărilor de origine ale participanților, dar și seri de socializare precum Movie Night sau International Dinner. Scopul nostru este să integrăm perspectiva internaționalizării la nivel local și global, oferind studenților o experiență memorabilă în cadrul instituției noastre”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

 
La reuniune au luat parte și reprezentanți ai asociației Erasmus Student Network Constanța, împreună cu studenți din ani superiori ai programelor de studii în limba engleză, care vor acționa ca mentori pentru studenții străini.
 
Proiectul „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă (ESPERO II)” are o valoare totală de 306.000 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
 
Citește și:
Universitatea Ovidius Constanța O nouă ediție a celei mai mari competiții de antreprenoriat studențesc din regiune, EDU-TECH SOLUTIONS TEAMS
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 297

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 412

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 517

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 432

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 556

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 656

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 366

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 324

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 396

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 612

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 815

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 469

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 528

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 754

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 646