Universitatea Ovidius din Constanța, anunț important despre locurile la studiile de licență


Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), va școlariza, în anul universitar 2022-2023, la propunerea Serviciului Român de Informații (SRI), patru locuri la studii de licență, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan.


Potrivit sursei citate, vor fi disponibile, în regim de învățământ la zi, cu frecvență, fără taxă, două locuri în cadrul specializării Informatică, și alte două la specializarea Matematică-Informatică.


„Candidații interesați se vor înscrie, într-o primă etapă, în procesul de selecție pe parcursul lunii februarie 2022, prin transmiterea unui CV la adresa hr.tehnic@sri.ro, cu titlul «Licență UOC-SRI Nume și prenume» şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI.


Candidații vor susține apoi probele eliminatorii de selecție organizate de către SRI, iar cei admiși vor avea posibilitatea de înscriere în cadrul Concursului de Admitere organizat de UOC, pe locurile disponibile la Facultatea de Matematică și Informatică.


Pentru a putea participa la concursul de admitere care se va desfășura pe bază de dosar, candidații se vor înscrie online pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/, în cursul lunii iulie, conform calendarului aprobat al universității, ce va fi disponibil la link-ul: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.” a precizat lect. univ. dr. Gabriela Badea.


Pe durata studiilor universitare de licenţă, candidaţii declaraţi „Admişi” pe locurile alocate SRI vor fi înmatriculaţi la Universitatea Ovidius din Constanţa şi luaţi în evidenţă de Academia Naţională de Informații „Mihai Viteazul” cu statut de student militar.


Mai multe detalii puteți afla accesând pagina: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.


Sursa foto: Facebook/ Universitatea „Ovidius” din Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 246

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 376

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 387

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 503

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 353

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 563

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 550

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 265

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 646

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 402

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 361

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 316

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 390

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 387

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 609