Universitatea Ovidius din Constanța va organiza concurs de admitere pe locuri special alocate de către SRI

  • Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), va școlariza, în anul universitar 2022-2023, la propunerea Serviciului Român de  Informaţii (SRI), patru locuri la studii de licență, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan.

Potrivit sursei citate, vor fi disponibile, în regim de învățământ la zi, cu frecvență, fără taxă, două locuri în cadrul specializării Informatică, și alte două la specializarea Matematică-Informatică.


„Candidații interesați se vor înscrie, într-o primă etapă, în procesul de selecție pe parcursul lunii februarie 2022, prin transmiterea unui CV la adresa hr.tehnic@sri.ro, cu titlul «Licență UOC-SRI Nume și prenume» şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI. Candidații vor susține apoi probele eliminatorii de selecție organizate de către SRI, iar cei admiși vor avea posibilitatea de înscriere în cadrul Concursului de Admitere organizat de UOC, pe locurile disponibile la Facultatea de Matematică și Informatică. Pentru a putea participa la concursul de admitere care se va desfășura pe bază de dosar, candidații se vor înscrie online pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/, în cursul lunii iulie, conform calendarului aprobat al universității, ce va fi disponibil la link-ul: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.” a precizat lect. univ. dr. Gabriela Badea. 


Pe durata studiilor universitare de licenţă, candidaţii declaraţi „Admişi” pe locurile alocate SRI vor fi înmatriculaţi la Universitatea Ovidius din Constanţa şi luaţi în evidenţă de Academia Naţională de Informații „Mihai Viteazul” cu statut de student militar.


Mai multe detalii puteți afla accesând pagina: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.


Sursa foto: Facebook/Universitatea Ovidius Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SRI Sfaturi și bune practici pentru o navigare sigură pe Internet

26 Dec 2022 1848

Ziua Serviciului de Telecomunicații Speciale

18 Dec 2022 474

Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei din București. Pirotehniștii, la fața locului

06 Dec 2022 792

Exercițiu antiterorist organizat de SRI! Ce zone sunt vizate

08 Nov 2022 555

46 de cetățeni străini depistați în două TIR-uri care treceau frontiera din România în Ungaria

07 Nov 2022 534

SRI face angajări

06 Nov 2022 2001

Flagrant „marca“ DNA! Fost ofițer SRI Dobrogea, condamnat!

03 Nov 2022 2072

Fost ofițer SRI Dobrogea a bătut palma cu DNA! A fost desemnat Tribunalul Militar care să analizeze cauza

24 Sep 2022 1318

Fost ofițer al SRI Dobrogea acuzat de trafic de influență! Ce a decis Tribunalul Militar

09 Sep 2022 1224

Un fost ofițer al SRI Dobrogea, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! Când se va pronunța instanța

31 Aug 2022 1169

Acord de recunoaștere a vinovăției, între ofițerul SRI Constanța, acuzat de trafic de influență și procurorii DNA

26 Aug 2022 942

Anunțul Poliției de Imigrări! Doi cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală în România

25 Aug 2022 843

Unde a fost prins, în flagrant, de procurorii DNA, un ofițer de la SRI Dobrogea

23 Aug 2022 4672

Ofițer în cadrul SRI - Direcția Regională de Informații Dobrogea, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

22 Aug 2022 1375

Oficial de la Poliție! Peste 20 de de persoane au încercat să intre ilegal în spațiul Schengen, în ultimele 24 de ore

03 Aug 2022 734