Workshop despre dezvoltarea regională durabilă în zona costieră a Mării Negre la Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Departamentul de Cercetare și Inovare, organizează marți, 12 decembrie 2023, un nou workshop privind acțiunile colaborative de dezvoltare regională durabilă în zona costieră a României.

Evenimentul va avea loc în sala P23 din campusul universitar, Corp B (Aleea Universității, nr. 1),  între orele 10:00-12:00.

„Ca urmare a discuțiilor inițiate în cadrul primului workshop pe această temă cu reprezentanții din administrația publică, companii private, institute de cercetare, instituții de învățământ și ONG-uri, noul eveniment își propune identificarea direcțiilor concrete de colaborare în cadrul proiectelor UOC finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce vizează susținerea dezvoltării regionale durabile prin regenerarea mărilor și apelor și reziliența la schimbările climatice. În acest sens, workshopul va facilita și evidențierea acțiunilor comune posibile în relație cu obiectivele Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră și programele europene BlueInvest și Black Sea Accelerator”, precizează conf. univ. dr. Natașa Văidianu, membră în comitetul de organizare a workshopului.

În contextul proiectului PNRR i5 Centrul de Competență ReSPonSE „Cercetare integrată și soluții sustenabile pentru protecția și restaurarea ecosistemelor din bazinul inferior al Dunării – zona costieră a Mării Negre”, derulat de UOC în parteneriat cu Universitatea din București (lider de consorțiu), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, ICPE Bistrița SA, BEIA Consult International SRL, Iceberg Plus SRL, SC Centrul de Mediu și Sănătate SRL și SC DDS Diagnostic SRL, participanții la workshop vor stabili cum poate fi dezvoltată colaborarea dintre mediul academic UOC, administrația publică, mediul privat și instituțiile de învățământ.

Temele abordate în cadrul întâlnirii vor viza, în special, propunerile de acțiune comună în domeniile ecoturism, bioeconomie și biotehnologii, reconstrucție ecologică, educație pentru mediu, antreprenoriat în zona costieră, pentru a susține creșterea și economia albastră durabilă în România.
           
Persoanele interesate să participe la eveniment se pot înregistra completând formularul disponibil la link-ul: https://forms.gle/88MbtknAmxAfuoTV7
           
Workshop-ul este organizat și susținut financiar în cadrul activităților proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0391 „Dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare de excelență și inovare în Universitatea Ovidius din Constanța cu impact asupra dezvoltării regionale durabile”, unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

Citește și: 

A cincea ediție a Sesiunii de comunicări matematice are loc la Universitatea „Ovidius” Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 287

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 404

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 514

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 401

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 554

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 655

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 365

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 322

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 394

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 612

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 812

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 469

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 528

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 751

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 645