Invitati

Începutul propovăduirii Domnului

,,Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:

„Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”.

De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”. (Matei IV, 12,17).
 
Ţinutul lui Neftali şi Zabulon ajunseseră  sub ocupaţia asiriană şi profetul Isaia cu 732 de ani înainte de venirea lui Hristos, profeţea că poporul după atâta robie şi moarte va vedea pe aceste meleaguri Lumină mare, pe  Iisus Fiul lui Dumnezeu. Păcatul intrase în lume şi face prăpăd, iar Domnul spune:


,,Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
 
Cuvânt dumnezeiesc care mişcă ,,neamurile”, ca să vadă Cerurile deschise. Doar în felul acesta se poate aşterne sfinţenia, restabili echilibrul şi reface Creaţia. Protopărinţii noştri nu şi-au cerut iertare şi iată-ne, unde am ajuns! Neascultarea  şi lipsa pocăinţei atrage moartea, adâncul, întunericul.
 
Ce este pocăinţa? Este căinţa pentru păcatele săvârşite, sau regret pentru o faptă sau greşeală. Implică mărturisirea şi făgăduinţa de a se îndrepta pentru a căpăta iertarea, postind şi rugându-se. (definiţie DEX)
 
,,Pocăiţi-vă”, adică fugiţi de păcat! Fii credincios, nu minţi, nu fura, iubeşte-L pe Dumnezeu şi aproapele tău, fereşte-te de desfrânare, ai milă, iartă, şi iubeşte-ţi chiar vrăşmaşii!
 
Pocăinţa nu este o slăbiciune ci demnitate, pentru că nu te mai ,,ascunzi” şi nu mai faci compromisuri. Cine rămâne în ,,umbra şi în latura morţii” nu are parte de Mesia. Ioan Botezătorul rosteşte acest îndemn şi a fost întemniţat, iar Iisus prin Cuvânt, dă puterea lucrătoare.
 
Verbul este la imperativ, deci nu este doar o dorinţă, ci necesitate, urgenţă, o condiţie sine-qua-non. Este porunca Fiului şi trebuie împlinită, căci schimbarea vieţii se face cu voinţă, ca să urci după atâta cădere.
 
A te pocăi, înseamnă să asculţi de Evanghelie şi să respecţi Poruncile sfinte. Cât de mult s-a căit lumea, rămâne ca Domnul să facă socoteală! Fiecare îşi dă seama dacă risipeşte, sau adună cu Hristos. Contează să renunţi la trecutul păcătos şi să ai o conştiinţă trează şi să te rogi cu acest psalm al pocăinţei:

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. (Psalmul 50, 1-4).
 
Roadele pocăinţei îţi aduc liniştea  şi mântuirea, este metanoia trăitorilor şi Sfinţilor Părinţi, care s-au căit de bună voie pentru a dobândi Viaţa veşnică. Această schimbare interioară este o întâlnire personală cu Dumnezeu şi atunci eşti cu adevărat responsabil, nu doar pentru trecut, ci şi pentru viitor. Când te pocăieşti,  nu doar îţi recunoşti greşeala, dar vrei să scapi de păcat şi nu cauţi să te întreptăţeşti, fiindcă  vrei să dobândeşti smerenia.
 
Iată, renaşterea spirituală: duhovnicia.
 
,,Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte”. (Luca XV.10).
 
Adevărul se poate rosti, dar nu se  impune, fiindcă începutul pocăinţei îl face doar smerenia, care aduce iarăşi Raiul pe pământ. Scopul este să redobândim Împărăţia pe care o purtăm înăuntrul nostru, ca o Pecete. (Luca XVII,21).
 
Dacă aş mai trăi ,,aş învăţa să mă pocăiesc mai mult”, spune Sf. Antonie cel Mare pe care-l pomenim azi în Calendar. Cine se pocăieşte nu mai întoarce spatele lui Dumnezeu, acceptă dialogul, iar convorbirea se face prin rugăciune şi începi să te revolţi împotriva păcatului.
 
,,S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. (Marcu I, 14-15).
 
Mereu este nevoie de pocăinţă deoarece timpul nu ne aşteaptă şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Celor care spun că nu există sau este ,,undeva departe” Mântuitorul făgăduieşte:
 
,,Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. (Marcu IX,1).
 
Omul credicios  se fereşte de răutăţi şi face numai Binele. Cine nu are părere de rău atunci când greşeşte, sau remuşcare, înseamnă că şi-a pierdut  bunul simţ, iar cel care regretă şi se se îndreaptă pune preţ pe omenie, morală, virtute, pe Dumnezeu. Credinciosul cere iertare divinităţii şi semenului său, apoi îşi face penitenţa şi ca ortodox  primeşte iertare, după ce se mărturiseşte şi promite că se îndreaptă.
 
Omul pocăit nu părăseşte Biserica şi dreapta credinţă, Predania, ci îşi schimbă comportamentul, obiceiurile rele şi cu mintea înţeleaptă hotărâşte să nu se mai întoarcă în păcatele făcute.
 
,,Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat”! (Isaia I, 16-17).
Când auzi că cineva s-a ,,pocăit”, nu înseamnă că este adeptul unei ,,grupări” religioase, ci credinciosul care caută înduhovnicirea în Dreapta credinţă: ortodoxia. Sf. Scriptură ne vorbeşte despre oameni care prin pocăinţă  şi credinţă au primit îndreptare, iar Domnul nostru Iisus Hristos întemeiază şi statorniceşte Pocăinţa ca Sf. Taină, ca să fim curaţi.

,,Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou.Spuneţi-le:Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Întoarceţi-vă deci şi trăiţi”! (Iezechil  XVIII, 32 şă XXXIII,11).
 
Dacă nu te simţi confortabil cu învăţătura Bisericii, cu Maica Domnului, Sfinţii şi Dumnezeu, cum poţi locui Dincolo, cu Sf. Treime?
 
Dacă traducem creştineşte cuvântul ,,Pocăiţi-vă” şi îl aşezăm cu rânduială şi chibzuinţă în viaţa noastră, cu certitudine lumea şi vremurile vor arăta aşa cum ne dorim. Fiecare ştie ce are de făcut, şi dacă doreşte să aparţină lui Dumnezeu poate găsi Împărăţia Lui.

Aceasta este Credinţa noastră care se deosebeşte de filozofiile ideologice ce pregătesc ,,Omul nou”.
 
„Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu”. (Lc 11,20).
 
Omul lui Dumnezeu este blând şi iertător, îndură necazurile şi caută pacea şi dreptatea. Nu se răzbună, ci se roagă aşteptând îndreptarea, nu se laudă şi nu aşteaptă recompensă, ci are Nădejde şi face milostenie. Se întristează când vede desmăţul, răutatea, clevetirea şi nu stă nepăsător: munceşte, se roagă şi povăţuieşte.
 
Atunci când este nedreptăţit rabdă şi nu aşteaptă pedeapsa, ci mila lui Dumnezeu care să lumineze pe cei îndărătnici. Nu este arogant, mândru, parşiv sau dialectician, ci cumpătat şi cu măsură în toate. Ţine la familie, Biserică, neam şi la credinţa strămoşească. Nu face compromisuri cu Adevărul şi nu se vinde pe 30 de arginţi. Nu instigă la ură, ci caută întrajutorarea şi armoniea.
Spune răspicat ,,Nu” răului şi ,,Da” Binelui!
 
Nu este prieten cu minciuna, hoţia  şi desfrânarea. Are frică doar de  Dumnezeu şi nu se teme de cei care-i pricinuiesc neajunsuri.  Şi mai are o calitate: dacă greşeşte  are puterea de  a-şi cere iertare şi de a se îndrepta!
 
Dragostea şi recunoştinţa aduc respect şi valoare, iar Evanghelia nu este utopie, ci conduită de Viaţă: normalitatea. ,,Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te şi ridici; Nu deznădăjdui, nu fii nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi. Şi chiar dacă şi la bătrâneţe ai păcătuit, pocăieşte-te şi vino în Biserică.

Aici este spital, nu tribunal. Aici se dă iertare. Arătă-i pocăinţa şi te va milui.  (Sf. Ioan Gură de Aur- Omiliile despre pocăinţă).

Regele Manase care a ,,rătăcit” poporul, a fost pedepsit de Dumnezeu. Înlănţuit vreme de 7 ani şi ţinut în cuşca animalelor era hrănit  doar de 2 ori pe săptămână cu apă şi tărâţă.
 
,,Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi la înălțimea cerului, din pricina mulțimii nedreptăților mele. Iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde...și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul, după mare mila Ta și Te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor” Amin! (rugăciunea de pocăinţă a regelui Manase).
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.