Invitati
A mai publicat ziarul Dobruca Sedasi ( Vocea Dobrogei), revistele Teşvik ( Îndemnul), între 1910-1911; Işik ( Lumina) între 1914-1915; Mektep ve Aile ( Şcoala şi familia) în anii 1915-1916. În aceste periodice publica articole şi dr. Ibrahim Themo, unul din prietenii săi apropiați.
A publicat şi ziarul Hakses ( Vocea dreaptă) în perioada în care se stabilise în Crimeea. Poezii a scris şi în volumul Ithâfat
( Dedicaţii, 1912), publicat la Istanbul şi care era dedicat unor personalităţi româneşti şi otomane. Alte poezii au apărut în volumul
Kök Kitabi ( Cartea albastră, 1919), apărută în capitala otomană.
În calitatea sa de profesor la Seminarul musulman din Medgidia şi-a adus contribuţia la formarea unei generaţii de lideri tătari dobrogeni precum Müstecep Ülküsal (1899-1996), ce a fondat revista Emel ( Năzuinţa) în anul 1930, alături de fratele său Necip Hagi Fazâl, erou al comunităţii tătare, juristul Selim Abdulachim (1877-1944), ziaristul Fevzi Ibrahim Ismail ( 1890-1960), muftiul Halil Fehmi (1888-1933) şi a multor alţi tineri tătari. A fost căsătorit cu Şefika, sora lui Kiazim Abdulakim, ce murise în confruntările de la Mărăşeşti şi a avocatului şi parlamentarului Selim Abdulakim. Cei doi soţi au avut împreună patru fete şi doi băieţi.
Este înmormântat la Medgidia în Cimitirul musulman, iar pe piatra sa mortuară stă scris parcă pentru a sfida timpul:
Luna decembrie dedicată tătarilor din România Mehmed Ismail Niyazi, personalitate marcantă a tătarilor din România (galerie foto)
07 Dec, 2021 00:00
1730
„ Să conlucrăm fără prejudecăţi de religie, de rase sau de alte mofturi”
M. Niyazi
Cel mai important poet de limbă tătară şi cel mai iubit de comunitate, s-a născut la Vânători ( Aşcilar), în anul 1878, când Dobrogea revenea statului român după congresul de la Berlin. Se stabileşte ulterior la Istanbul, cu familia sa.
După terminarea studiilor normale ( Darul Muallima) va pleca în Crimeea, în anul 1898, unde va profesa ca dascăl, dar foarte curând va intra în conflict cu autorităţile ţariste, fiind nevoit să se întoarcă în Istanbul, după numai doi ani.
În anul 1904, va deveni director al Gimnaziului de limbă turcă din Constanţa şi profesor de limba turcă. Din anul 1920 va ocupa catedra de Limba turcă din cadrul Seminarului musulman de la Medgidia. Până în anul 1931, la moartea sa, la numai 53 de ani, avea să fie un model pentru membrii comunităţii musulmane din Medgidia şi din Dobrogea. Creaţiile sale au fost adunate, deşi nu integral, într-un volum numit “Sagiş” (Lupta).
Despre profesorul şi poetul Mehmed Niyazi se ştie că purta pălărie şi că îi plăcea să bea un pahar cu vin, la ocazii speciale. Era un alt fel de intelectual, un alt fel de tătar. Era un cosmopolit. Era un om plin de ambiții, de ambiții constructive, gândindu-se la semenii săi. Era un om dârz, un naţionalist şi un iubitor al naţiei sale. Căuta să mişte lucrurile şi să-i adune pe fraţii săi risipiţi pretutindeni pentru „a construi ceva durabil”.
Prezentat de I. Valerian ca erou principal în romanul său “Cara-su” şi având ca trăsătură de caracter dârzenia, cartea a fost socotită „ primul roman al islamismului nostru pontic" , după cum menţiona criticul literar George Călinescu.
A iubit necondiţionat Dobrogea, lucru care reiese şi din minunatele versuri:
Ey, Dobruca, şanli vatan! Ei, Dobroge, patrie vestită!
Canlar sana olsun feda Sufletele noastre pentru tine se jertfesc
Dobruca evladiyiz! Suntem copiii Dobrogei!
Apartenenţa la lumea tătară a expus-o ca nimeni altul:
TATAR BAR MI, DEP SORAĞANLARĞA
( CELOR CARE ÎNTREABĂ DE TĂTARI)
Cel mai important poet de limbă tătară şi cel mai iubit de comunitate, s-a născut la Vânători ( Aşcilar), în anul 1878, când Dobrogea revenea statului român după congresul de la Berlin. Se stabileşte ulterior la Istanbul, cu familia sa.
După terminarea studiilor normale ( Darul Muallima) va pleca în Crimeea, în anul 1898, unde va profesa ca dascăl, dar foarte curând va intra în conflict cu autorităţile ţariste, fiind nevoit să se întoarcă în Istanbul, după numai doi ani.
În anul 1904, va deveni director al Gimnaziului de limbă turcă din Constanţa şi profesor de limba turcă. Din anul 1920 va ocupa catedra de Limba turcă din cadrul Seminarului musulman de la Medgidia. Până în anul 1931, la moartea sa, la numai 53 de ani, avea să fie un model pentru membrii comunităţii musulmane din Medgidia şi din Dobrogea. Creaţiile sale au fost adunate, deşi nu integral, într-un volum numit “Sagiş” (Lupta).
Despre profesorul şi poetul Mehmed Niyazi se ştie că purta pălărie şi că îi plăcea să bea un pahar cu vin, la ocazii speciale. Era un alt fel de intelectual, un alt fel de tătar. Era un cosmopolit. Era un om plin de ambiții, de ambiții constructive, gândindu-se la semenii săi. Era un om dârz, un naţionalist şi un iubitor al naţiei sale. Căuta să mişte lucrurile şi să-i adune pe fraţii săi risipiţi pretutindeni pentru „a construi ceva durabil”.
Prezentat de I. Valerian ca erou principal în romanul său “Cara-su” şi având ca trăsătură de caracter dârzenia, cartea a fost socotită „ primul roman al islamismului nostru pontic" , după cum menţiona criticul literar George Călinescu.
A iubit necondiţionat Dobrogea, lucru care reiese şi din minunatele versuri:
Ey, Dobruca, şanli vatan! Ei, Dobroge, patrie vestită!
Canlar sana olsun feda Sufletele noastre pentru tine se jertfesc
Dobruca evladiyiz! Suntem copiii Dobrogei!
Apartenenţa la lumea tătară a expus-o ca nimeni altul:
TATAR BAR MI, DEP SORAĞANLARĞA
( CELOR CARE ÎNTREABĂ DE TĂTARI)
Tatar bar mı, dep kim soray? Men barman!
Atın, şanın bek tanılğan yaş Tatarman.
Türkten özge tuwğanım yok dünyada
Türkniñ özi, öz kardaşı şonğarman.
Millet adım Türk bolsa da... tarihte
Şanlı adım TATAR…. şay dep yazarman.
Eu sunt tătar, le răspund celor care întreabă......
Sunt un tânăr tătar care-şi cunoaşte bine gloria străbună
Ruda mea de sânge, în lume este neamul turc,
Sunt şongar, sunt frate, sunt turcul pur.
Ca popor turc mă numesc, dar în istorie,
Numele meu e cunoscut ca TĂTAR, aşa îl scriu.
A mai publicat ziarul Dobruca Sedasi ( Vocea Dobrogei), revistele Teşvik ( Îndemnul), între 1910-1911; Işik ( Lumina) între 1914-1915; Mektep ve Aile ( Şcoala şi familia) în anii 1915-1916. În aceste periodice publica articole şi dr. Ibrahim Themo, unul din prietenii săi apropiați.
A publicat şi ziarul Hakses ( Vocea dreaptă) în perioada în care se stabilise în Crimeea. Poezii a scris şi în volumul Ithâfat
( Dedicaţii, 1912), publicat la Istanbul şi care era dedicat unor personalităţi româneşti şi otomane. Alte poezii au apărut în volumul
Kök Kitabi ( Cartea albastră, 1919), apărută în capitala otomană.
În calitatea sa de profesor la Seminarul musulman din Medgidia şi-a adus contribuţia la formarea unei generaţii de lideri tătari dobrogeni precum Müstecep Ülküsal (1899-1996), ce a fondat revista Emel ( Năzuinţa) în anul 1930, alături de fratele său Necip Hagi Fazâl, erou al comunităţii tătare, juristul Selim Abdulachim (1877-1944), ziaristul Fevzi Ibrahim Ismail ( 1890-1960), muftiul Halil Fehmi (1888-1933) şi a multor alţi tineri tătari. A fost căsătorit cu Şefika, sora lui Kiazim Abdulakim, ce murise în confruntările de la Mărăşeşti şi a avocatului şi parlamentarului Selim Abdulakim. Cei doi soţi au avut împreună patru fete şi doi băieţi.
Este înmormântat la Medgidia în Cimitirul musulman, iar pe piatra sa mortuară stă scris parcă pentru a sfida timpul:
“Trecătorule, nu trece călcând. Opreşte-te şi gândeşte-te că aici nu doarme orice mort. Aici se ascunde soarele care împrăştie lumina asupra <<ţinutului verde>> “.
Scrierile sale vor reprezenta o adevărată sursă de inspiraţie pentru naţionalismul tătar. Ideea unei patrii a tătarilor l-a urmărit toată viaţa, idee care a împărtăşit-o şi elevilor săi de la Seminarul musulman din Medgidia.
În onoarea sa medgidienii au ridicat un bust, iar din data de 2 septembrie 2006, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului. Fundația culturală ce-i poartă numele se implică și în decernarea unui premiu pentru promovarea literaturii tătare. Putem conchide prin a spune că este una din personalitățile marcante ale comunității tătare și că este poetul național al tătarilor.
Surse bibliografice
I.Valerian, Cara-su, Bucureşti, 1969, ediţia II, București
***Anuarul Seminarului musulaman din Medgidia pe anul şcolar 1930-1931
Mehmet Niyazi, Sagis (Dorul), Editura Kriterion, Bucureşti, 1998
Adrian Ilie, Personalități marcante ale Medgidiei, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
www.kelcek-ankara.blogspot. com
Colecţia Corneliu Marinescu
www.interetnica.ro
Citește și: #citeșteDobrogea Dobrogea și dobrogenii în 1918
În onoarea sa medgidienii au ridicat un bust, iar din data de 2 septembrie 2006, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului. Fundația culturală ce-i poartă numele se implică și în decernarea unui premiu pentru promovarea literaturii tătare. Putem conchide prin a spune că este una din personalitățile marcante ale comunității tătare și că este poetul național al tătarilor.
Surse bibliografice
I.Valerian, Cara-su, Bucureşti, 1969, ediţia II, București
***Anuarul Seminarului musulaman din Medgidia pe anul şcolar 1930-1931
Mehmet Niyazi, Sagis (Dorul), Editura Kriterion, Bucureşti, 1998
Adrian Ilie, Personalități marcante ale Medgidiei, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
www.kelcek-ankara.blogspot. com
Colecţia Corneliu Marinescu
www.interetnica.ro
Citește și: #citeșteDobrogea Dobrogea și dobrogenii în 1918
Ti-a placut articolul?
Articole asemanatoare
Nu exista articole asemanatoare.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: