Invitati

Voicu Oprică, industriaş şi chiabur persecutat de comunişti

Un important proprietar şi industriaş al Medgidiei şi al zonei centrale a Dobrogei a fost Voicu Oprică. Acesta se născuse în 1890, la Medgidia, şi făcuse parte din Regimentul 74 infanterie, Contingentul 1912. A fost rănit în război, fiind declarat invalid de război, având, prin Biletul de reformă definitivă nr. 244.9.207 din 26 .XI. 1935, cicatrice întinsă pe faţa internă a coapsei drepte cu pierderea capacităţii musculare. Biletul a fost semnat de medicii militari Ștefănescu şi Gafencu.



În anul 1908 primea autorizaţia nr. 13957 / 22 sept., pentru a deschide pe Strada Lină un stabiliment de fierărie  şi rotărie. Autorizaţia era dată de prefectura Constanţa, în urma raportului subprefectului Plasei Medgidia nr.5811/1908.
 
O importantă activitate în zonă desfăşura Fabrica de unelte agricole „Oprică Voicu”, care avea un capital de 1,5 milioane lei, o forţă motrice de 27 CP, o capacitate de 120 de batoze, grape, piese pentru maşini agricole, rariţe, cositoare, boroane, vânturători. Numărul angajaţilor, era de 5 lucrători, la început.
 
Petiţia înregistrată cu nr. 4029/1924, cu privire la cedarea unui teren de 1500 mp, situat pe strada Lină, în apropierea Oborului de cereale, nu a fost aprobată de prefectură (raport nr. 2867/27 august 1924), pe motiv că târgul urma să se extindă. Voicu Oprică urma să accepte un alt teren contra cost, pentru a înfiinţa un atelier mecanic pentru industria lemnului. Acesta va primi un teren în apropierea bălţilor statului, pentru a respecta distanţa faţă de localitate a activităţilor insalubre, urmând să plătească 30 lei/m.p., sau în total 45.000 lei pentru întreaga suprafaţă în trei rate anuale.
 
Fabrica pentru unelte agricole „Oprică Voicu” realiza diverse maşini agricole şi piese de schimb. Voicu Oprică deţinea mai multe terenuri şi imobile în Medgidia. În 1930, vindea lui Ion şi Elena Dermengiu, 300 mp loc de casă, pe strada Mircea Vodă.
 
Prin inscripţia nr. 388/837, se reţinea suma de 81.738 lei, datorată Regiei Autonome CFR, iar prin inscripţia nr.149/940, în favoarea Băncii de credit a meseriaşilor, suma de 250.000 de lei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, va primi un ordin de rechiziţie, conform articolului 11 din Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război şi a art. 6 din Legea asupra rechiziţiilor, fiind rechiziţionat la întreprinderea sa, situată în strada Tudor Vladimirescu nr.3, în calitate de patron. Ordinul de rechiziţie nr 14/774 este datat 1 aprilie 1944.
 
Numărul angajaţilor sporea la 15 lucrători în vara anului 1947, dovedind faptul că după război afacerea cunoştea un oarecare reviriment. Asemenea unor alţi proprietari, Oprică Voicu, ce deţinea 9 ha de teren arabil, va fi considerat chiabur şi i se vor confisca proprietăţile, inclusiv fabrica şi atelierele mecanice pe care le deţinea. A fost şicanat de comunişti şi de Securitate, iar proprietăţile i-au fost vandalizate.
 
Proprietarii de terenuri din Medgidia, consideraţi chiaburi, de noul regim politic, îşi vor pierde proprietăţile în favoarea statului. Printre aceştia îi putem menţiona pe: Aldea Popeea (32 ha), Sebastian Petricu (24 ha), Nicolae Ţaţa (25 ha), Gheorghe Popeea (26 ha), Nelufer Abdulgani (27 ha), Constantin Oancea (820 ha),  Gheorghe Moşescu (50 ha), Oprea Mocanu (19 ha), Ştefan Ciutacu (83 ha), Ion Ciutacu (31 ha) ş.a.
 
Voicu Oprică a fost un erou al oraşului, invalid de război, care a prosperat în perioada interbelică, cumpărând terenuri şi deschizând ateliere mecanice şi fabrică de maşini unelte, care au contribuit la dezvoltarea oraşului. Poate fi considerat un precursor al întreprinderii de Maşini Unelte Medgidia (IMUM), de mai târziu, care avea, în mare parte, acelaşi domeniu de activitate, însă la o scară mult mai largă.

Sursa foto: Colecția George Neacșu 
 
Surse bibliografice:
 
Arhiva Primăriei Medgidia, Dosar 50/1951
Arhiva Primăriei Medgidia, Dosar 56/1951
Arhiva Colecţiei Muzeale George Neacşu din Medgidia ( documente)
Stoica Lascu,  Din istoricul industriei româneşti interbelice. Principalele componente ale ramurilor de profil din Dobrogea, Pontica, 19,1986
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
 
Despre Adrian Ilie
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Profesor - Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanţa/ Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Știinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi:  

Mari proprietari funciari ai Dobrogei centrale la sfârșitul sec. XIX și la începutul sec. XX

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

70 de ani de la începutul naţionalizării comuniste Poveşti pierdute în istoria Medgidiei. Fabrica de maşini agricole a industriaşului Voicu C. Oprică (partea I) (galerie foto+documente)

11 Jun 2018 3078