Creierul, păcălit de memoria falsă

creierul_pacalit2.jpgCercetările psihologice au demonstrat că este posibilă crearea unei „amintiri false", prin puterea sugestiei sau prin imaginaţia intensă. Oamenii de ştiinţă care cercetează imaginaţia au descoperit că persoanele care au urmărit un film în care cineva execută o activitate simplă, au impresia că de fapt ele au făcut acel lucru, dacă sunt întrebate peste două săptămâni.
„Acesta este un nou tip de memorie falsă, creată doar prin simpla observare a cuiva", a spus Gerald Echterhoff, profesor de psihologie la Universitatea Muenster din Germania.

El susţine că peste 25% din participanţi au avut amintiri false în cadrul unui experiment ce implica trei acţiuni, potrivit Usa Today. Subiecţii erau puşi să citească despre realizarea unei acţiuni, să urmărească un video care implică o activitate şi apoi să efectueze chiar ei o acţiune simplă, cum ar fi agitarea unei sticle de apă sau amestecarea unui pachet de cărţi. Două săptămâni mai târziu, li s-au arătat 30 de acţiuni, dintre care trebuiau să le recunoască pe cele făcute de ei.

Cercetătorii au remarcat că subiecţii testului îşi aminteau, în mod fals, că au făcut ceva, deşi ei doar citiseră despre respective acţiune sau o vazuseră. "Este foarte greu să contracarezi o astfel de amintire, chiar şi în situaţiile când subiecţii sunt anunţaţi că s-ar putea înşela", a explicat Echterhoff.

Sursa: Click.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Revine apa caldă într-o zonă din municipiu

16 May 2024 477

Termocentrale Constanța anunță că va fi reluată furnizarea apei calde

15 May 2024 509

Cumpărări directe Constanța Apă Canal Proiect SRL, un nou contract adjudecat de la Primăria Năvodari (DOCUMENT)

15 May 2024 513

RAJA Constanța S-a reluat furnizarea apei în Agigea, Lazu și Eforie Nord

15 May 2024 343

Municipiul Constanța rămâne fără apă caldă! Anunțul Termocentrale Constanța

14 May 2024 2115

Anunț important din partea Termocentrale Constanța Se oprește apa caldă în tot orașul din cauza unei avarii!

13 May 2024 1337

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura la anumiți consumatori din Tomis Nord!

13 May 2024 450

Termoficare Constanța Apa caldă, oprită în urma unei avarii. Vezi unde

13 May 2024 645

Tradiții de Paștele Blajinilor! Oamenii merg la cimitire, dând de pomană ouă roșii, pască și cozonac

13 May 2024 689

RAJA SA Se oprește apa în localitățile Agigea, Lazu și Eforie Nord, județul Constanța

13 May 2024 493

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 548

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Stațiunile Neptun și Olimp!

10 May 2024 519

Societățile care realizează lucrări pe strada Dezrobirii din Constanța, sancționate de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

10 May 2024 435

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în localitățile Agigea, Lazu și Eforie Nord!

10 May 2024 542

Calendar Ortodox 10 mai - Pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul

10 May 2024 452