13 ani de închisoare Bărbatul care a violat patru băieți lângă Mangalia cere revizuirea dosarului


 
13 ani de închisoare pentru un bărbat, în vârstă de aproape 40 de ani, dintr-un sat aflat în apropiere de municipiul Mangalia!
 
Cel în cauză este suspectat că a violat patru băieți și a agresat sexual un altul.
 
Decizia de condamnare este definitivă, iar cel în cauză a fost încarcerat.
 
Din spatele gratiilor, bărbatul cere acum revizuirea dosarului penal în care a fost condamnat.
 
Solicitarea individului va fi analizată în luna mai 2022.
 
Bărbatul a fost trimis în judecată în 2019, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru săvârșirea, la începutul lunii august 2018, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, la începutul verii anului 2016, a unei alte infracțiuni de viol, pentru săvârșirea, la data de 8 februarie 2019, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, în cursul anului 2015, a infracțiunii de viol și pentru săvârșirea, în vara anului 2018, a infracțiunii de agresiune sexuală.
 
Atât inculpatul, cât și victimele lui locuiau, arată surse judiciare, în același sat.
 
Magistrații au admis în parte acțiunile civile formulate și a decis ca inculpatul să le achite victimelor 100.000 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Închisoare pe viață
Decizie definitivă pentru tânărul din Corbu acuzat de crimă și viol

 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.