Justitie

70 de morţi după un incendiu într-un club din Bucureşti. Azi, un nou termen în proces

Dosarul clubului Colectiv, distrus în incendiul din data de 30 octombrie 2015, va fi redeschis azi de judecătorii din Tribunalul Bucureşti. 
 
Amintim că în urma incendiului şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
 
Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.
 
Printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012). În noaptea incendiului, fata se afla în Colectiv, alături de o colegă. Deşi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, avea plămânii şi rinichii foarte afectaţi, iar medicii nu au reuşit să o salveze.
 
Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime, din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.
 
De menţionat că dosarul va fi repartizat unui alt judecător, după ce magistratul învestit iniţial cu soluţionarea cauzei (Valeriu-Mihail Terceanu) s-a pensionat.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou dosar disjuns din "Colectiv" Se fac cercetări pentru ucidere din culpă în formă agravată (document)

31 Oct 2018 395