Accident mortal aproape de Hârșova! Șoferul, trimis în arest la domiciliu. Final de anchetă

 
  • Zilele trecute, Tribunalul Constanța a înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, cu cea a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Lungu, pentru ucidere din culpă! Cel în cauză este suspectat că, aproape de jumătatea lunii mai 2021, ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.  
 
Evenimentul rutier a avut loc la ieșire din Hârșova spre Constanța.
 
Un autoturism a intrat, violent, într-un cap de pod, iar în urma accidentului pasagerul din dreapta șoferului a murit.
 
Recent, șoferul a fost trimis în judecată.
 
Dosarul va fi judecat de Judecătoria Hârșova.
 
Tot zilele trecute, Tribunalul Constanța a înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, cu cea a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
 
„Stabileşte organ desemnat cu supravegherea Poliţia Municipiului Constanţa. Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să nu părăsească imobilul în care locuieşte, situat în municipiul Constanţa, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi de libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu martorii, sau cu membrii de familie ai acestora. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive“, se mai arată în decizia Tribunalului Constanța.
 

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Accident transmis live pe Facebook
S-a motivat cea mai mare condamnare pentru ucidere din culpă aplicată vreodată în Dobrogea!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 901

Județul Constanța Accident rutier pe strada Vadului din Hârșova! Ce au constatat polițiștii la testarea conducătorilor auto implicați

17 Feb 2024 919

În județul Constanța O femeie rănită, cu multiple traumatisme în urma unui accident între Stupina și Hârșova (FOTO+VIDEO)

25 Jan 2024 3572

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe DN2A, spre Hârșova. Un microbuz s-a răsturnat! (FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 3280

Accident rutier Constanța azi ​UPDATE. O femeie a fost rănită în urma unui eveniment rutier în Hârșova

12 Dec 2023 1014

UPDATE Incident rutier, la ieșirea din Saraiu. O victimă este implicată

20 Nov 2023 936

UPDATE ISU Constanța Accident rutier la ieșire din Crucea spre Gălbiori! Un TIR și un microbuz cu opt persoane sunt implicate

20 Nov 2023 1598

Știri Constanța Autocar cu circa 80 de pasageri la bord s-a răsturnat la Hârșova. Detalii de ultim moment despre starea victimelor (VIDEO)

10 Oct 2023 2103

Oficial de la IPJ Constanța despre autocarul cu peste 80 de cetățeni ucraineni la bord răsturnat lângă Hârșova (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 1400

LIVE VIDEO+TEXT. Planul Roșu activat Autocar cu aproximativ 80 de cetățeni ucraineni răsturnat în județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 5345

UPDATE. Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident în zona IAS Hârșova (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Oct 2023 1600

UPDATE. Știri Constanța Șase persoane implicate într-un accident rutier la Hârșova. Intervin salvatorii

25 Sep 2023 2360

Județul Constanța Patru persoane, printre care și un copil de 5 ani, rănite într-un accident la Hârșova

27 Aug 2023 1551

Județul Constanța Minor rănit în urma unui accident provocat de un șofer beat în Hârșova

21 Aug 2023 1080

Impact între două mașini la Hârșova! Unul dintre șoferi a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest

20 Jul 2023 891