Justitie

Acord de recunoaştere a vinovăţiei, respins de Tribunalul Constanţa

Tribunalul Constanţa a respins, ieri, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Năstase Grameni. Pe cale de consecinţă, instanţa a trimis dosarul procurorului DNA, urmând a analiza „incidenţa dipoz. art. 16 lit. g Cod procedură penală şi art. 315 alin. 1 lit. b Cod procedură penală cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal reţinută în sarcina inculpatului“.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Acordul de recunoaştere a fost încheiat în contextul dosarului privind cele peste 20 de percheziţii domiciliare efectuate în luna mai pe raza judeţelor Constanţa, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti. Tot în prezenta cauză, Petre Geamănu, supranumit „Împăratul Lumii“, despre care s-a spus că a fost unul dintre liderii lumii underground din Bucureşti, a fost audiat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
DNA arată că, în prezența apărătorului ales, Năstase Grameni a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an şi șase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.