Anticorupția, în doliu A murit un procuror șef din DNA!



Magistratul Diana Corina Oană-Stăncele, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, s-a stins din viață!
 
Anunțul a fost făcut chiar de către reprezentanții DNA, care au transmis un mesaj de condoleanță.
 
Redăm, în continuare, anunțul făcut de Direcția Națională Anticorupție:
 
„Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, a doamnei procuror Oană - Stăncele Diana Corina, o bună colegă și un profesionist desăvârșit.
          În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale  sincere condoleanțe familiei         
          Dumnezeu să o odihnească!“

 
Potrivit datelor oficiale, magistratul Diana Corina Oană-Stăncele era procuror șef birou în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni asimilate sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție - Biroul de combatere a infracțiunilor comise în legătură cu achizițiiile publice.
 
Magistratul fusese reînvestit în funcția de conducere prin HCSM 945/14.06.2022, începând cu data de 15 iunie 2022.
 

Dumnezeu să o odihnească în pace!
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Un dedicat profesionist al dreptului“
A murit un magistrat-asistent din Înalta Curte de Casație și Justiție

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.