Justitie

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, condamnat la închisoare cu executare alături de Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a fost eliberat condiţionat.
 
Decizia este definitivă.
 
Conform Portalului instanţelor de judecată, „în luna mai, instanţa a admis cererea de liberare condiţionată privindu-l pe condamnatul Marian Căpăţână“. „Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 16/2016, emis în baza sentinţei penale nr. 5/2016 a Tribunalului Constanţa“, se mai arată în decizia instanţei.
 
Nemulţumiţi, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au formulat o contestaţie, care a fost respinsă.
 
„Respinge contestaţia formulată de D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 265 din data de 05.05.2017. (…) În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. (…) În baza art. 275 al. 6 C.p.p., Suma de 65 lei reprezentând parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu în faţa acestei instanţe, av. Buşu Ana, rămâne în sarcina stratului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică“, conform Portalului instanţelor de judecată.  

În luna iunie 2016, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis ca Mircea Băsescu condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, să îşi ispăşească pedeapsa. Judecătorii au dispus ca şi Marian Căpăţână să îşi execute condamnarea, în acelaşi dosar, de trei ani de detenţie, pentru complicitate la trafic de influenţă.

De asemenea, instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţână, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu. Judecătorii din Constanţa au mai dispus în cazul celor doi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat.
 
Totodată, magistraţii au respins ca nefondată cererea formulată de Florin Anghel de restituire a sumei de 600.000 de euro pe care membrii familiei acestuia susţineau că i-ar fi dat-o drept mită lui Mircea Băsescu pentru a interveni în vederea obţinerii unei decizii favorabile într-un dosar al lui Bercea Mondial.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

Într-un alt dosar, Judecătoriei Medgidia a dispus, pe data de 19 iulie, punerea în libertate a lui Mircea Băsescu. Decizia a fost atacată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa la Tribunalul Constanţa. Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen privind judecata contestaţiei formulată de DNA.

Sursa foto: ziarelive.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentinţă unică în România, dată la Constanţa Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al ţării, şi Marian Căpăţână, la închisoare (galerie foto)

17 Jun 2016 1374

Mircea Căpăţână a fost pus să mintă justiția?

16 Jun 2016 1938

Zi decisivă pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână

16 Jun 2016 950

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână îşi află astăzi sentinţa finală

15 Jun 2016 1319

DNA cere majorarea pedepselor Mircea Băsescu, protest în faţa instanţei (video)

09 Jun 2016 1739

UPDATE5. DNA solicită majorarea pedepselor Începe şedinţa de judecată în dosarul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână (video)

08 Jun 2016 1558

Mircea Băsescu, martor denunţător în două dosare de la DNA? Poate beneficia de reducerea pedepsei finale (rechizitoriu)

27 May 2016 1174

Astăzi are loc un nou termen pentru judecarea lui Mircea Băsescu și Marian Căpăţână

26 May 2016 1136

Mircea Băsescu și Marian Căpățînă rămân sub control judiciar

23 Apr 2016 960

Judecătorii din Constanța au stabilit un nou termen pentru judecarea lui Mircea Băsescu (rechizitoriu)

21 Apr 2016 1167

UPDATE-Un nou termen în dosarul în care Mircea Băsescu a fost condamnat în primă instanţă (video)

21 Apr 2016 1210

Exclusiv Senatorul Marian Vasiliev solicită demiterea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

11 Apr 2016 2358

UPDATE. Exclusivitate Solicitare la Ministerul Sănătăţii pentru demiterea lui Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa (document)

08 Apr 2016 5927

Parlamentarii îl acuză de prost management Radioterapia a „murit“. Dănuţ Căpăţînă a lansat bomba şi a plecat în Boston!

04 Apr 2016 4402

Fost preşedinte în PDL, în faţa Palatului de Justiţie Constanţa - „Doamne fereşte de vreun atentat la DNA Bucureşti“

25 Mar 2016 1491