Condamnat definitiv pentru instigare la abuz în serviciu

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ieri, apelul lui Simota Alin, menținând hotărârea nr. 207/12.04.2016 a Judecătoriei Alba Iulia și l-a condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
 
În fapt, la data de 13.09.2013, „inculpatul Simota Alin, aflat în stare de arest preventiv, i-a instigat pe agenții de poliţie Muntean Mihai Nicolae și Lupea Sebastian Ioan, ambii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba  - Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, să-și încalce atribuţiile de serviciu privind paza şi escorta acestuia. Astfel, cei doi polițiști au acceptat propunerea inculpatului de a se abate de la traseul stabilit, respectiv de a merge în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, unde acesta s-a întâlnit cu membrii familiei şi cu alte persoane“.
 
Anterior, agenții de poliție Lupea Sebastian Ioan și Muntean Mihai Nicolae au fost condamnați de Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa de 6 luni, respectiv 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
 
Dosarul penal a fost constituit prin sesizarea din oficiu a ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) - Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Alba care, în baza delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat mai multe activităţi de cercetare penală în cauză.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 399

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 276

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 468

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 754

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

26 Apr 2024 561

Medicul oncolog Ababneh Dumitrovici Anca, fosta șefă a Secției de Oncologie din Suceava, condamnată! Judecătorii au confiscat miere, cafea, bomboane și parfumuri (MINUTĂ)

26 Apr 2024 3531

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 680

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 595

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1304

CEDO a condamant România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

23 Apr 2024 455

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1089

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 618

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 515

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 922

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 841