Condamnat după ce a încercat să iasă din Portul Constanța în baza unui document fals!

 
  • Inculpatul ar fi încercat să inducă în eroare un agent de securitate prin prezentarea bonului de acces seria APMCT nr. (...), căruia i-a modificat anterior ora de emitere cu scopul de a-i prelungi valabilitatea.
 
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru că ar fi încercat să iasă din Portul Constanța cu ajutorul unui bonului de acces modificat, un cetățean din Constanța a fost condamnat în primă instanță.
 
Judecătoria Constanța a stabilit în primă instanță în sarcina inculpatului pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale și alte 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals.
 
Instanța a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
 
Magistrații au contopit pedepsele stabilite şi i-au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând în final pedeapsa de 5 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei rezultante pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Prin decizia de condamnare, Judecătoria Constanța a dispus desfiinţarea bonului de acces seria în Portul Constanța.
 
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 20 iunie 2021, în jurul orei 08.45, cu ocazia ieșirii prin Portul Constanța cu autoturismul marca Ford, prin poarta de acces nr. 6, inculpatul Sorin C. ar fi încercat să inducă în eroare un agent de securitate prin prezentarea bonului de acces seria APMCT nr. (...), căruia i-a modificat anterior ora de emitere cu scopul de a-i prelungi valabilitatea.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un fost viceprimar din județul Constanța, condamnat definitiv! Procurorii Anticorupțiue, nemulțumiți. Când se va lua decizia finală
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Huțucă Portul Constanța va beneficia de asistență tehnică de 300 de milioane de euro

29 Jun 2022 378

Un pescador acostat în Portul Constanța, în care au fost găsiți 14 copii şi familiile lor, scos la vânzare!

27 Jun 2022 983

Prioritatea 1 Stadiul lucrărilor de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice din Portul Constanța

26 Jun 2022 527

Angajări la Autoritatea Navală Română. Organizarea concursului

24 Jun 2022 817

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA, contract nou cu o firmă din Constanța (DOCUMENT)

22 Jun 2022 630

UPDATE. Ministrul Sorin Grindeanu „Au început lucrările de reparații la infrastructura feroviară din incinta Portului Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Jun 2022 549

Plută de salvare cu însemne militare, recuperată de ARSVOM (GALERIE FOTO și VIDEO)

14 Jun 2022 845

Autoritatea Navală Română face angajări. Ce posturi sunt vacante în Constanța și Tulcea

09 Jun 2022 901

Cum se va schimba circulația rutieră! Un proiect important pentru Constanța, aprobat de Guvernul României! Este vizată zona de nord a Portului (DOCUMENTE)

09 Jun 2022 953

Infotrafic Transport agabaritic. Traseul pornește din Portul Constanța

05 Jun 2022 529

Reparațiile capitale la linia de cale ferată 1CV, din zona de nord a portului Constanța, finalizate (GALERIE FOTO)

03 Jun 2022 590

Garda de Coastă Copii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam, vizită în Portul Constanța (GALERIE FOTO și VIDEO)

01 Jun 2022 864

Ministrul Vasile Dîncu, vizită în Portul Militar Constanța

30 May 2022 728

Gaz Services SRL a semnat un contract cu Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

30 May 2022 1046

Tulcea. Aglomerare de camioane la vama Isaccea. Se îndreaptă spre Portul Constanţa (VIDEO)

29 May 2022 1036