Constanța. Arestare pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecţie



 
Aseară, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.01.2023 şi până la data de 14.02.2023 inclusiv, a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, prevăzută şi pedepsită de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen. (3 acte materiale).
 
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
 
La datele de 27.12.2022 şi 12.01.2023 inculpatul M.I. a pătruns în locuința în care se afla fratele său, M.M., iar la data de 15.01.2023 a fost depistat la o distanţă de 15 metri faţă de acelaşi imobil, el încălcând astfel obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 100 de metri faţă de locuinţă şi faţă de fratele său, impusă prin ordinul de protecţie valabil pe o perioadă de 6 luni, emis de Judecătoria Constanţa la data de 20.12.2022.
 
   Inculpatul M.I. mai este cercetat în aceeaşi cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, precum şi în alte două cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare, respectiv distrugere.
 
   La data de 16.01.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.01.2023 şi până la data de 14.02.2023 inclusiv, a inculpatului M.I.
 
   Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Tânăr de 20 de ani, cu permisul anulat, prins băut la volan

09 Apr 2024 602

Până când vă puteți înscrie la concursul pentru încadrarea în structurile IPJ Constanța

06 Apr 2024 641

În Medgidia, județul Constanța A retras bani de pe un card furat și a fost arestat

03 Apr 2024 510

IPJ Constanța Diferența de vârstă în relații poate duce la bătăi și închisoare

03 Apr 2024 596

În Constanța Bărbat arestat pentru înșelăciune. Acesta ar fi obținut importante foloase materiale în numele unor societăți de construcții

29 Mar 2024 705

A sustras bani și bijuterii din apartamente în municipiul Constanţa. Bărbatul este arestat și cercetat pentru furt calificat!

29 Mar 2024 628

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1458

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2545

Perioada pentru înscrierile la concursul pentru încadrarea în structurile IPJ Constanța, prelungită

26 Mar 2024 630

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști! Iată pentru ce era urmărit un bărbat de 35 de ani din Constanța

09 Mar 2024 728

Constanța Doi bărbați căutați de autoritățile din SUA pentru fraudă și spălare de bani, reținuți

08 Mar 2024 708

Șofer fără permis, reținut la Constanța! Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale. Minuta instanței

23 Feb 2024 748

Mandate puse în aplicare de polițiștii din Constanța

15 Feb 2024 657

Mandate puse în aplicare de polițiștii din Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

14 Feb 2024 675

Cei doi suspecți din dosarul capturii record de substanțe dopante, aduși la Judecătoria Constanța! Prejudiciul, aproximativ 3 milioane de euro (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1651