Constănțeanul care a încercat să oprească în instanță ridicarea mall-ului cu cinema de pe Șoseaua Mangaliei cere anularea contractului de vânzare a terenului!

  • Prin Contractul de vânzare-cumpărare 1304/2007, contestat în proces, Property Development Two SRL a achiziționat 55.366,85 mp de teren pe Șoseaua Mangaliei, în zona vizată de PUZ-ul viitorului centru comercial.
  • Judecătorii de la Tribunal au hotărât amânarea procesului pentru luna octombrie 2024, după vacanța judecătorească, pentru ca între timp să fie citate părțile cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la suspendarea cauzei.
Un bărbat din Constanța cere la Tribunal anularea unui contract de vânzare ce vizează un teren de pe Șoseaua Mangaliei, suprafață pe care ar urma să fie ridicat un mall cu cinema, bowling și parcare!
 
Este vorba despre același cetățean care a dat în judecată municipalitatea și le-a cerut judecătorilor să nu permită autorităților locale să elibereze documentele necesare viitorului complex comercial.
 
Cererea respectivă a fost respinsă în primă instanță, dar acum, judecătorii au fost chemați să decidă anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru o parte din teren.
 
Dosarul are indicativul 5703/118/2023 și obiectul este „constatare nulitate act a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1304/02.04.2007“.
 
Părți în cauză sunt Dorel Sandu, în calitate de reclamant, și pârâții Property Development Two SRL, Valentin Gheorghe Ionescu, Alina Gabriela Ionescu, UAT Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța.
 
La termenul de ieri, 7 mai 2024, judecătorii de la Tribunal au hotărât amânarea procesului pentru luna octombrie 2024, după vacanța judecătorească, pentru ca între timp să fie citate părțile cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la suspendarea cauzei.
 
Următoarea înfățișare a fost stabilit pentru data de 3 octombrie 2024, de la ora 10.00.
 
Celălalt dosar deschis de constănțean viza, după cum arătam în edițiile anterioare, HCL Constanța nr. 263/2008.
 

Potrivit datelor oficiale, HCL 263/2008 Constanța vizează aprobarea Planului Urbanistic Zonal Construire Imobil S+P+2E – Complex Comercial, Șoseaua Mangaliei nr. 179 teren în suprafață totală de 65.366,85 mp, proprietate SC Property Development Two SRL.
 
Peste 55.000 mp cumpărați prin Contractul 1304/207

 
Conform HCL, „pe acest amplasament se propune realizarea unei construcţii noi cu regim de înălţime S+P+2E cu destinaţia de centru comercial – parcaje la subsol, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică la etajul 1, bowling şi cinematografe la etajul 2. Proiectul propune amenajarea a 1968 locuri de parcare din care 930 la subsolul construcţiei şi 1038 în parcările realizate suprateran, pe 4 nivele“.
 
Se mai arată în HCL menționat că „terenul este proprietate SC Property Development TWO SRL, dobândit după cum urmează:
 
  • teren în suprafaţă de 55366,85 mp, identificat cu nr. cadastral 13171/1, fiind înscris în Cartea Funciară sub nr. 50360 aşa cum rezultă din Încheierea nr. 42142/2007 eliberată de OCPI Constanţa conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1304/2007 autentificat de notar public Bratu Daniel Dumitru;
  • teren în suprafaţă de 10000 mp, identificat cu nr. cadastrale 102445 şi 102446, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 1715/2007 autentificat de notar public Cristina Baturi“.
 
Cu alte cuvinte, prin Contractul de vânzare-cumpărare 1304/2007, Property Development Two SRL a achiziționat 55.366,85 mp de teren pe Șoseaua Mangaliei.
 
Astfel, în 2007, cu doar un an înainte de adoptarea PUZ pentru centrul imobiliar, Property Development Two SRL achiziționase 55.366,85 mp (din cei peste 65.000 mp) de la Valentin Gheorghe Ionescu și Alina Gabriela Ionescu, terenul fiind situat în Șoseaua Mangaliei, nr. 197, parcela A 1121/7.
 
„Reclamantul nu a arătat interesul său legitim personal vătămat“
 
În ce privește dosarul în care constăneațnul le-a solicitat judecătorilor să oprească municipalitatea de a elibera documentele necesare ridicării complexului comercial, Tribunalul Constanța a respins cererea.
 
În decizia de respingere a cererii de chemare în judecată, Tribunalul a precizat, printre altele, că „reclamantul nu a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată care este dreptul sau interesul său legitim personal vătămat de edificarea unei construcții pe terenul situat în Municipiul Constanţa, pe Șoseaua Mangaliei nr. 179“.
 
Dosarul respectiv are indicativul 6220/118/2023 și, potrivit datelor noastre, la Tribunal a fost analizat de magistratul Ștefan Alexandru Toma, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Recursul declarat de constănțean împotriva acestei decizii urmează să fie judecat de Curtea de Apel.
 
Despre Property Development Two SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 8 mai 2024, Property Development Two SRL a fost înființată în 2007, are sediul social în București, pe strada Grigore Cobalcescu, nr. 46 și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
Acționar unic figurează firma cipriotă Atrium Retail Limited, în timp ce administratori sunt cetățeanul româno-israelian Kahana Asi și cetățeanul polonez Pesti Eshel.
 
Numele lui Kahana Asi se leagă și de societățile bucureștene A.B.M. Original Management SRL, Kahana Management SRL, Gaia Energy SRL, Upupa Development SRL, Requipo International SRL și Fluentstate SRL (administrator).
 
În 2022, Property Development Two SRL a declarat 0 angajați, pierderi aproape 680.000 de lei și cifra de afaceri 0.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Un constănțean a încercat să oprească în instanță ridicarea unui complex comercial cu bowling și cinema, pe Șoseaua Mangaliei! Judecătorii explică de ce au respins acțiunea (MOTIVARE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un constănțean a încercat să oprească în instanță ridicarea unui complex comercial cu bowling și cinema, pe Șoseaua Mangaliei! Judecătorii explică de ce au respins acțiunea (MOTIVARE)

01 Apr 2024 5968

Complex comercial cu bowling și cinema, pe Șoseaua Mangaliei, din Constanța! Decizia Tribunalului (MINUTA)

27 Feb 2024 4555

PUZ-ul unui complex comercial pe Șoseaua Mangaliei, pe masa Tribunalului! Judecătorii se pronunță săptămâna viitoare

23 Feb 2024 1101

Proces la Tribunalul Constanța pentru PUZ-ul unui complex comercial cu circa 2.000 de locuri de parcare, pe Șoseaua Mangaliei (DOCUMENT)

13 Sep 2023 2344

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2021

25 Aug 2021 4034

Momente emoționante la Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Șeful statului major al unității a trecut în rezervă. Alături de alți cinci ofițeri superiori

04 Jul 2017 8939

Callatis 2012 Mangalia, eliminată din Cupa României

30 Jul 2014 2372