Justitie

Crimă în Constanţa! 11 ani de închisoare. Pedeapsa, contestată

Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea, în primă instanţă, a unui bărbat, de 58 de ani, din municipiu, la 11 ani de închisoare, pentru omor.
 
Decizia nu este una definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.
 
Conform procurorilor, în seara zilei de 21 octombrie 2017, în curtea locuinţei lui, în cursul unui conflict spontan, inculpatul a ucis-o pe victima R.I., în vârstă de 62 de ani, prieten și partener de pescuit amator de 40 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu pumnii și o coadă de mătură din lemn pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile capului și toracico-abdominală, astfel încât i-a provocat grave leziuni, incompatibile cu viaţa.
 
„Datele de anchetă au învederat că, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, inculpatul ar fi fost acuzat de victimă că i-ar fi furat o mulinetă, iar acesta s-a enervat, mai ales că ar fi fost înjurat și de mamă, și a ripostat violent. După ce victima a rămas la sol nemișcată, inculpatul și-a anunţat un vecin, căruia i-a povestit că o omorâse pe victimă, iar vecinul respectiv a sesizat autorităţile judiciare și ambulanţa. Precizăm că punerea în mișcare a acţiunii penale, reţinerea și trimiterea în judecată reprezintă etape a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentinţă definitivă în dosarul crimei din Vama Veche. Ce pedeapsă a primit inculpatul

03 Jun 2019 486

Bărbatul din Constanţa care şi-a ucis soţia, arestat preventiv

15 May 2019 977

Decese Constanţa 8 mai 2019

08 May 2019 719

Sex în grup urmat de crimă! Judecătorii explică în detaliu tragedia de la Vama Veche!

16 Mar 2019 1302

Crimă în Portul Constanţa! Un cetăţean din Vietnam venit la muncă în România va sta zece ani în puşcărie

24 Jan 2019 650

Județul Constanța Fata ucisă de o injecție letală făcută de propriul tată, înmormântată astăzi la Săcele (galerie foto+video)

21 Jan 2019 13450

Judeţul Constanţa. Injecţie letală. Aşa ceva nu s-a mai auzit. Cum se presupune că şi-ar fi ucis, tatăl, fiica

18 Jan 2019 1249

Poveste ca-n filme! Un bărbat din Constanţa a luat 12 ani de închisoare pentru că l-a ucis pe amantul soţiei sale

10 Jan 2019 811

Scandal monstru în zona Castel din Mamaia Un constănţean a fost extrădat din Canada şi încarcerat. Este acuzat de moartea unui sportiv profesionist

18 Dec 2018 4663

Crimă la Medgidia, pedepsită cu zece ani de închisoare

13 Dec 2018 576

Crimă în Constanţa! Judecătorii au anunţat sentinţa finală

09 Nov 2018 566

Crimă la Vama Veche! Presupusul autor rămâne în arest la domiciliu

05 Nov 2018 582

Crimă în Portul Constanța! Decizie de ultim moment a procurorilor

29 Oct 2018 4053

Doliu în Poliţia Constanţa. Un CV impresionant. Cel plecat dintre noi a lucrat la Crimă Organizată şi la Serviciul Investigaţii

10 Sep 2018 11586

Crimă la Năvodari! Presupusul autor, eliberat din arest (document)

08 Sep 2018 983