Crimă în Mamaia! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

 
 
 
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au rămas în pronunțare în dosarul crimei din baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun, din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța, din 26 iulie 2023.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, instanța se va pronunța în cauză la data de 11 aprilie 2024.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În cauză, Ionel Marius Toma, principalului suspect, se află în stare de arest preventiv.
 
Amintim că prin ordonanţa din data de 27 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
 

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 26 iulie 2023, în jurul orei 02:30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat, în scop de răzbunare, la baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța, unde a ucis-o, prin cruzimi, pe victima Stoica Gheorghe, în vârstă de 69 de ani, căreia i-a aplicat multiple lovituri (...), iar în final a aruncat mai multe obiecte de vestimentaţie şi hârtii peste victimă şi a incendiat-o, astfel că i-a provocat arsuri de gradele III și IV pe circa 30% din suprafața corpului, toate leziunile traumatice conducând la decesul victimei, survenit după suferințe puternice și prelungite. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil“.

 
 
Potrivit unor surse, victima ar fi socrul avocatului Vlad Alexandru Bodnariuk.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 Citește și
 
Crimă într-un hotel din Mangalia! Începe procesul!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

VIDEO Crimă în Mamaia! Judecătorii amână pronunțarea pentru luna viitoare!

07 May 2024 850

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 983

Crimă în Constanța! Principalul suspect, menținut în arest

16 Sep 2023 1856

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Ce se întâmplă azi la Tribunalul Constanța (VIDEO)

14 Sep 2023 1160

Crimă în Mamaia! Procurorii anunță finalul anchetei (VIDEO)

06 Sep 2023 1499

Crimă în Mamaia! Decizie de ultim moment la Tribunalul Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Aug 2023 2178

Când polițiștii, anchetatorii și oamenii legii din Constanța merită din plin felicitați

20 Aug 2023 1485

Crimă în Mamaia! Principalul suspect, menținut în arest

03 Aug 2023 1646

Crimă în Mamaia! Libertatea principalului suspect va fi decisă azi

02 Aug 2023 1696

Crimă în Mamaia! Anunțul judecătorilor în cazul principalului suspect! Cere să fie eliberat (FOTO+VIDEO)

30 Jul 2023 1576

Știri Constanța azi! Crimă în Mamaia! Presupusul autor, nemulțumit de arestare, cere să fie eliberat (FOTO+VIDEO)

28 Jul 2023 2929

Știri Constanța azi! Crimă în Mamaia! Oficial despre arestarea presupusului autor (MINUTĂ)

28 Jul 2023 1400

UPDATE Principalul suspect în cazul crimei din Mamaia, arestat preventiv (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jul 2023 5074

Procurorul Zafer Sadîc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța despre crima din Mamaia (VIDEO)

27 Jul 2023 6378

Știri Constanța azi! Oficial despre reținerea presupusului criminal din baza sportivă Tenis Club Mamaia

27 Jul 2023 2392