Crimă la Ghindărești! Femeie înjunghiată și aruncată în Dunăre. Suspectul, menținut în arest

 
Curtea de Apel Constanța a decis azi ca bărbatul de 67 de ani, din comuna Ghindărești, acuzat de comiterea infracţiunii de omor, să rămână în stare de arest preventiv.
 
Decizia este definitivă!
 
Cel în cauză a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în cursul lunii septembrie 2020, în timp ce se afla la locuința din localitatea Ghindărești, inculpatul (T.I.) a agresat-o pe concubina sa, prin lovire cu și de corpuri dure, respectiv prin înjunghierea repetată cu un obiect tăietor înțepător (posibil cuțit).
 
Conform anchetatorilor, pe corpul victimei fiind identificate cu ocazia necropsiei următoarele leziuni de violență: ,,echimoză retroauriculară dreaptă, fracturi costale drepte, fractură olecran drept, plagă înjunghiată lateral de fosa iliacă dreaptă, două plăgi tăiate în lungime de cca 3 cm dispuse una deasupra celeilalte, în partea temporal-dreaptă, plagă tăiată în lungime de cca 6 cm, dispusă orizontal occipital-dreaptă“.
 
După agresiune, inculpatul a transportat-o și a aruncat-o pe concubina sa în fluviul Dunărea, aflat la o distanță de cca 470 metri de locuință, decesul victimei survenind din cauza asfixiei mecanice prin înec, fiind ulterior identificată plutind pe Dunăre în zona km fluvial 253.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Acoperișul unei locuințe din Ghindărești, cuprins de flăcări. Pompierii, chemați în ajutor

06 Feb 2022 1590

Crimă la Ghindărești! Femeie aruncată în Dunăre. Prima condamnare

05 Apr 2021 1913

Criminalul de la Ghindărești a fost trimis în judecată! Date din anchetă

15 Jan 2021 2033

Criminalul din Ghindărești nu scapă de arest. Cum și-ar fi ucis victima

01 Jan 2021 1624

Femeie ucisă și aruncată în Dunăre Presupusul criminal din Ghindărești cere să fie eliberat

24 Dec 2020 1565

Crimă la Ghindărești! Femeie, băgată în sac și aruncată în Dunăre. Suspectul, arestat

22 Dec 2020 2069