Definitiv! Funcționar ucis în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu! S-au dictat 17 ani de închisoare

Avocat pledând, în sala de judecată
  • Informația a fost făcută publică de reprezentanții Parchetului General, care au precizat că decizia instanței este definitivă.

Curtea de Apel Cluj a dictat astăzi, 29 aprilie 2022, peste 17 ani de închisoare pentru un individ trimis în judecată pentru ultraj în modalitatea omorului săvârșit asupra unui funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată și uz de armă fără drept!


Informația a fost făcută publică de reprezentanții Parchetului General, care au precizat că decizia instanței este definitivă.

Concret, suspectul a fost găsit vinovat de uciderea unui pădurar care îl surprinsese în timp ce fura lemn, faptele petrecându-se în județul Maramureș.

Iată comunicatul remis ZIUA de Constanța de către Parchetul General al României:

În continuarea comunicatului de presă din data 22 octombrie 2022,referitor la rechizitoriul prin careprocurorii Secției de urmărire penală și criminalistică  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor de ultraj în modalitatea omorului săvârșit asupra unui funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată și uz de armă fără drept, Biroul de informare şirelaţii publice din cadrul PÎCCJ este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

Curtea de Apel Cluj, prin  Hotărârea penală nr. 601/2022 din data de  29.04.2022, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani și 4 luni închisoare. Hotărârea instanței de judecată este definitivă.

În cauză, procurorii au reținut că, în data de 16.10.2019, în jurul orei 19.45, în condiții de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situat în raza orașului Târgu Lăpuș – sat Rogoz, județul Maramureș, în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, județul Maramureș, pentru a-și asigura scăparea, dar și pentru păstrarea bunului sustras, inculpatul a ucis victima prin împușcare cu arma aflată în acel moment în posesia și dotarea pădurarului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 295

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 742

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 609

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 623

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1422

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 847

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 354

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 615

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 377

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 462

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 607

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

10 Apr 2024 544

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 514

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 669

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare!

03 Apr 2024 530