Dizolvare ori ba? Magistrații de la Tribunalul Constanța au încuviințat numirea unui curator pentru Consiliul Local Agigea

⦁    Secretarul general al comunei Agigea a cerut în luna aprilie a.c. în instanță dizolvarea Consiliului Local Agigea, după ce, Consiliul Local Agigea nu s-a mai întrunit din 12 noiembrie 2020 și nu a mai aprobat nicio hotărâre
⦁    Potrivit Codului administrativ, Consiliul local se dizolvă de drept în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare
⦁    Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat în acest dosar pe 29 iulie
⦁    Aceștia au încuviințat cererea intervenienților Gabriel Ciobanu, Viorel Gabril Lițu și Alin Ștefan Șerban privind numirea unui curator pentru pârâtul Consiliul Local al Comunei Agigea



Secretarul general al comunei Agigea a cerut în luna aprilie a.c. în instanță dizolvarea Consiliului Local Agigea, după ce, Consiliul Local Agigea nu s-a mai întrunit din 12 noiembrie 2020 și nu a mai aprobat nicio hotărâre.

Potrivit Codului administrativ, Consiliul local se dizolvă de drept în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive.

Secretarul general al comunei Agigea, Traian Bureta a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. 2852/118/2021, având ca obiect “acţiune în constatare” prin care solicită dizolvarea Consiliului Local Agigea.

Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat în acest dosar pe 29 iulie a.c., și a încuviințat cererea intervenienților Gabriel Ciobanu, Viorel Gabril Lițu și Alin Ștefan Șerban privind numirea unui curator pentru pârâtul Consiliul Local al comunei Agigea. Instanța "dispune numirea unui curator pentru pârâtul CL Agigea în vederea reprezentării acestuia în prezenta cauză şi dispune emiterea unei adrese către Baroul Constanţa în vederea desemnării curatorului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.07.2021".

PRECIZĂRI:

             
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Se cere în instanță dizolvarea Consiliului Local Agigea

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 469

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 364

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 359

Justiție Constanța Decizie definitivă în procesul dintre Daf Trans SRL și Garda de Mediu! Ce au hotărât magistrații Curții de Apel Constanța

01 May 2024 339

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 771

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

28 Apr 2024 331

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 701

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1634

Justiție Constanța Soluția magistraților în dosarul dintre Ava Prime SRL și Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

27 Apr 2024 351

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 502

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 491

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 383

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 467

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 529

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 570