DNA a trimis în judecată un polițist de la Investigarea Criminalității Economice




Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului: Bîzăran Mihai-Cătălin, la data faptelor agent de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R.-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de:
 
- luare de mită,
- trafic de influență,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
 
în stare de libertate, a inculpatului:
 
Persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită,
- cumpărare de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:


În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la o celălalt inculpat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar).
 

Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că:
 
- acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală;
- acesta ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare.

În același context, în perioada 14 – 30.12.2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv dar și cum se vor derula cercetările în continuare.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițist trimis în judecată de DNA!

04 Jan 2023 1400

DNA Constanța a trimis în judecată un afacerist din Călărași! Parte civilă, un fost polițist care a câștigat la Loto aproape zece milioane de euro

08 Jan 2022 1709

Polițist trimis în judecată de DNA Constanța

07 Jan 2022 1619

DNA Ofițer de poliție, trimis în judecată pentru mită și trafic de influență. Suma pretinsă - 1.100.000 euro

18 Jun 2020 1556

Ofițer de poliție trimis în judecată de procurorii DNA în stare de arest preventiv. Ce acuzații i se aduc

07 Dec 2017 1979

Polițist de la Transporturi, trimis în judecată de DNA, achitat de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe (rechizitoriu)

01 May 2015 1852

Un poliţist de la Permise trimis în judecată de DNA Constanţa, achitat (documente)

11 Mar 2015 4407

Radu Ionuţ Ciobanu, fost poliţist de frontieră la Iaşi, trimis în judecată sub control judiciar

28 Jan 2015 2340