Dosar cu implicații mistice, la Constanța?! Tentativă de omor soluționată după nouă ani de la comiterea ei!

  • Inculpatul este suspectat că, în luna august 2013, și-ar fi înjunghiat cu un cuțit un cunoscut.
  • Scandalul dintre cei doi a pornit într-un peco situat pe bulevardul Mamaia, din municipiul Constanta.
  • Procurorii susțin că victimei i-au fost aplicate nouă lovituri de cuțit în zona capului, gâtului şi toracică.
  • Tribunalul a luat act că persoana vătămată și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sfântul Apostol Andrei” nu s-au constituit părți civile în procesul penal.


Tentativă de omor în Constanța soluționată, în primă instanță, atenție, după nouă ani de la comiterea ei! Ironic este că cifra 9 - anii scurși de la faptă până la prima condamnare - este strâns legată și de victimă! Aceasta a fost înjunghiată cu un cuțit, după cum susțin chiar procurorii, în zona capului, gâtului şi toracică de nouă ori. Sentința prin care a fost condamnat inculpatul a fost condamnat nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Un bărbat din Constanța, acuzat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, a fost condamnat vineri, 14 octombrie 2022, la 3 ani şi 6 luni închisoare.


Inculpatul este suspectat că, în luna august 2013, și-ar fi înjunghiat cu un cuțit un cunoscut.


Procurorii susțin că victimei i-au fost aplicate nouă lovituri de cuțit în zona capului, gâtului şi toracică.


Odată cu decizia de condamnare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, instanța a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării unor alte pedepse și, în final, i-au aplicat inculpatului 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.


Tribunalul a luat act că persoana vătămată și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sfântul Apostol Andrei” nu s-au constituit părți civile în procesul penal.


Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă.


De precizat că dosarul se află la rejudecare.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Scene șocante într-un cimitir din Constanța! Anunțul judecătorilor

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă în județul Constanța! Sentință definitivă

30 Jan 2023 7420

Crimă în cartierul Medeea Un bărbat din Constanța a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață!

21 Jan 2023 6492

Constanța. Bărbat acuzat de uciderea unui psiholog școlar! Anunțul judecătorilor

17 Jan 2023 723

Condamnare definitivă! Cum motivează judecătorii sentința în cazul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

07 Jan 2023 3943

Omor calificat la Tulcea! Detalii cu un puternic impact emoțional! Dosarul, judecat la Constanța.

24 Dec 2022 14689

Dependentă de TikTok și Youtube Închisoare cu executare pentru o femeie din Constanța care se crede Sfânta Maria!

23 Dec 2022 3802

Scene șocante în zona ICIL, din Constanța! Prima condamnare

15 Dec 2022 3162

Închisoare pe viață pentru un bărbat din Constanța! Anunțul judecătorilor de la Curtea de Apel

15 Dec 2022 6701

Tragedie de la Murfatlar! Anunțul judecătorilor în cazul decesului unui tânăr de 18 ani

07 Dec 2022 6056

Crimă în Constanța! Pedeapsa contestată

01 Dec 2022 1549

Surse Unul dintre suspecții din cazul bancomatului aruncat în aer la Pavilion, parte a grupării 'Ndràngheta - crimă organizată de tip mafiot

29 Nov 2022 1979

7 ani de închisoare pentru constănțeanul care și-ar fi ucis tatăl

23 Nov 2022 1165

Faptă abominabilă comisă de doi constănțeni pedepsită cu aproape 50 de ani de închisoare! Se cere rejudecarea cauzei

23 Nov 2022 2102

Crimă la Murfatlar! Decizie finală, azi, în instanță

22 Nov 2022 5213

Crimă în Constanța! Bărbat lovit cu cuțitul în gât! Când se va pronunța instanța

19 Nov 2022 8977