Justitie

Dosarul în care fostul şef al Forţelor de Muncă din Tulcea se va rejudeca. Iuliana Lefter luase cinci ani de închisoare cu executare

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au decis azi rejudecarea dosarului în care Iuliana Lefter, fost director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, a fost condamnată, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare cu executare.

Astfel, dosarul va fi trimis din nou Tribunalului Tulcea.
 
Decizia este definitivă.
 
Amintim că Iuliana Lefter a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Fostul director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „la data de 14 februarie 2011, inculpata Lefter Iuliana, în calitate de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea (AJOFM), a încheiat un acord de parteneriat între instituţia publică mai sus menţionată şi o asociaţie în care, printre asociaţi şi membri, figurau şi rude ale acesteia“.
 
„Ulterior, la data de 18 februarie 2011, ascunzând existenţa conflictului de interese existent între sine şi membrii asociaţiei respective, inculpata Lefter Iuliana, în calitate de director executiv al aceleiaşi instituţii publice şi de lider de parteneriat, a întocmit o cerere de finanţare din fonduri europene, aprobată două luni mai târziu. În baza acestei cereri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea şi partenerii săi au obţinut o finanţare nerambursabilă, în vederea implementării proiectului «Formarea continuă - premisa calităţii în Serviciul Public de Ocupare»“, conform DNA.
 
Procurorii mai arată că, „potrivit regulilor aplicabile în materie de finanţări europene, respectiv Ghidului solicitantului - Reguli de eligibilitate, inculpata Lefter Iuliana avea obligaţia informării Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă despre orice conflict de interese sau chiar posibil conflict de interese, lucru pe care nu l-a făcut“.
 
„Concret, ca urmare a demersului fraudulos, în perioada 19.07.2011 - 2.06.2014, partenerii acordului, prin liderul de parteneriat - AJOFM Tulcea, respectiv prin directorul executiv, inculpata Lefter Iuliana, au obţinut suma totală de 8.112.016,60 de lei, cu care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar - POSDRU s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare asupra bunurilor imobile, mobile şi conturilor deţinute de suspecta Lefter Iuliana“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia nu este definitivă Fost director de instituție publică, trimis în judecată de către DNA Constanţa, condamnat

07 Nov 2019 792

Judecătorii din Tulcea se vor pronunța azi într-un dosar al DNA Constanța

29 Oct 2019 539

Un dosar al DNA Constanţa, la rejudecare. Dosarul a primit un nou termen

31 Aug 2019 1088

Director de instituţie, trimis în judecată de DNA Constanţa. Dosarul a primit un nou termen

09 Oct 2018 1287

DNA Constanţa a trimis în judecată un director de instituţie publică. Dosarul, la rejudecare

16 May 2018 1886

Un nou termen în dosarul Iulianei Lefter, fostul director al AJOFM Tulcea

21 Feb 2018 1783

Fostul şef al Forţelor de Muncă din Tulcea a luat, iniţial, cu executare. Rejudecarea cauzei a primit un nou termen

05 Feb 2018 1172

Cu executare pentru fostul şef al Forţelor de Muncă Tulcea. Ce au decis judecătorii din Constanţa

02 Sep 2017 2353

Cinci ani de închisoare pentru Iuliana Lefter, fostul şef al Forţelor de Muncă Tulcea. Dosarul, la Curtea de Apel Constanţa

17 Mar 2017 2792

Iuliana Lefter, şefa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, condamnată la cinci ani de închisoare

22 Feb 2017 6071

Rechizitoriu De ce nu e bine să faci afaceri cu familia. Mai ales dacă eşti şeful unei instituţii publice (document)

04 Jul 2016 2746

Iuliana Lefter, şefa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, trimisă în judecată de către DNA Constanţa

29 Jun 2016 2008

A fost trimisă în judecată Lefter Iuliana, la data faptei director executiv al AJOFM Tulcea

28 Jun 2016 1434

Constantin Larion a fost pus în libertate

03 Apr 2014 1476