UPDATE! Fostul procuror DNA Mircea Negulescu a fost achitat!



Trimis în judecată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, fostul procuror de la DNA Prahova, Mircea Negulescu a fost achitat!
 
Decizia a fost luată azi, 31 octombrie 2022, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
Hotărârea nu este una definitivă.
 
Mircea Negulescu este acuzat de cercetare abuzivă, participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare și influenţarea declaraţiilor martorilor.  
 
Mai trebuie precizat că tot azi Curtea Supremă a respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Vlad Alexandru Cosma (fost deputat) ca neîntemeiată.
 
„În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare", precizează anchetatorii - conform stiri.tvr.ro, care citează agerpres.

UPDATE

1408/1/2020 - - Respinge cererea formulată de inculpatul Negulescu Mircea privind constatarea nulității absolute a actului de sesizare și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Negulescu Mircea (fiul lui ....., născut la data de ...., domiciliat în ..., CNP ...) pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.


În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C.pen., raportat la art. 268 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 52 C.pen.

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influen?area declara?iilor martorilor, prev. de art. 272 alin. 1 C.pen. (în raport cu declaraţia martorei Stroe Cecilia Cristina).

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influen?area declara?iilor martorilor, prev. de art. 272 alin. 1 C.pen. (în raport cu declaraţia martorului Alexe Răzvan).

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Negulescu Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de influen?area declara?iilor martorilor, prev. de art. 272 alin. 1 C.pen. (în raport cu declaraţia martorului Vaida Mihai Florian).

În baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 C.proc.pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Cosma Vlad Alexandru ca neîntemeiată.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1884 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2022.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Aurel Negulescu, ofițer de marină și publicist în reviste dobrogene

26 Nov 2023 688

Judecătoarea Ioana Alina Ilie, de la Curtea Supremă, iese la pensie! A „tranșat“ Dosarul retrocedărilor din Constanța

30 Nov 2022 2268

Un cunoscut procuror din România, achitat! S-a stabilit primul termen în apel

21 Nov 2022 1501

Ce „spune“ legea - fapta nu există Cine l-a achitat pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu (Portocală)! Legături cu Constanța

01 Nov 2022 1991

Răsturnare de situație Oficial, de la Curtea Supremă. Procurorul Mircea Negulescu, arestat preventiv!

23 Jul 2020 1857

Înalta Curte de Casație și Justiție a României Mircea Negulescu, plasat sub control judiciar. Iată minuta

16 Jul 2020 1495

Fostul procuror Mircea Negulescu află azi dacă se va propune arestarea sa

16 Jul 2020 1751

Oficial despre reținerea lui Mircea Negulescu, fost procuror DNA!

15 Jul 2020 1634

Mircea Negulescu, fost procuror DNA, a fost reținut de procurorii Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie

15 Jul 2020 1614

Lucian Onea, fost procuror constănţean şi fost şef al DNA Ploieşti, suspendat din funcţie

23 Jul 2019 1971

Președintele României a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror a lui Mircea Negulescu

22 Apr 2019 1586

Decizie a ÎCCJ. Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură pentru abateri disciplinare

08 Apr 2019 1705

Control judiciar prelungit pentru fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea. Ce acuzații i se aduc

21 Mar 2019 1817

​Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea depusă de Adina Florea privind încuviinţarea arestării preventive a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu

14 Jan 2019 1853

Procurorii Onea și Negulescu urmăriți penal. Incredibil ce acuzații li se aduc. Alți trei procurori și trei ofițeri de poliție judiciară, anchetați în dosar

14 Jan 2019 1449