Iată ce s-a decis! Curtea Supremă a luat o hotărâre în procesul dintre societatea de salubrizare Polaris şi Constanţa

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României s-a pronunţat ieri în procesul dintre societatea de salubrizare Polaris şi Municipiul Constanţa!
 
Iată decizia Curţii Supreme:
„Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea prevederilor art., 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:
- termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi este termenul de prescripţie a executării silite, de trei ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligaţiei sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia;
 
- penalităţile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunţată în cadrul procedurii reglementate de art. 24, alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligaţiei, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia, în caz de neexecutare;
 
- în cadrul procedurii reglementate de art. 24, alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată poate stabili valoarea obiectului obligaţiei la care se aplică penalităţile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanţa prevăzută la art. 24, alin. (3) din aceeaşi lege nu a stabilit acest lucru.
 
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521, alin. (3) din Codul de procedură civilă“.
 
Reamintim că, în luna noiembrie 2017, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au suspendat judecata, admiţând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea prevederilor dispoziţiilor art. 24, alin. 4 din Legea 554/2004, în ceea ce priveşte „termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalităţi; natura acestui termen şi sancţiunea nerespectării lui; perioada care se are în vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci când nu este sumă fixă, ci procentuală şi pe zi de întârziere; dacă, în cadrul acestei proceduri, instanţa poate stabili valoarea obiectului la care se aplică penalităţile de întârziere, în ipoteza în care instanţa prevăzută de art. 24, alin. 3 din Legea 554/2004 nu a stabilit acest lucru“.
 
La jumătatea lunii aprilie, în primă instanţă, Tribunalul Iaşi a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC Polaris M Holding SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa. „Fixează suma definitivă datorată de pârâtă reclamantei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu sentinţa nr. 2605/2012/c.a. din data de 20.11.2012 (pronunţată în dosarul nr. 1560/118/2012), pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016, la suma de 413.187.664,48 de lei“, conform minutei judecătoreşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 401

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 342

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 402

Știri Constanța Câștigătorii concursului „10 cu Felicitări” de la Scoala Gimnazială nr. 22 IC Bratianu au ajuns la Destiny Park

10 Apr 2024 471

Polaris M Holding Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr.16 Constanta au câștigat o excursie la Destiny Park (VIDEO)

08 Apr 2024 1001

Elevi de la Școala Gimnazială "Nicolae Tonitza" Constanța, în vizită la stația de sortare a Polaris M Holding

04 Apr 2024 175

Elevi de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Constanța, în vizită la Polaris M Holding (GALERIE FOTO)

29 Mar 2024 555

Polaris M Holding O nouă ediție a concursului „10 cu Felicitări” la Școala Gimnazială nr. 22 I.C.Brătianu Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 570

Constanța Cine sunt câștigătorii concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată” organizat de Polaris (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 747

Polaris M Holding angajează controlori calitate

06 Feb 2024 557

Polaris M Holding angajează șoferi autogunoiere

01 Feb 2024 784

Polaris M Holding angajează încărcător frontal pentru Costinești

01 Feb 2024 672

Polaris M Holding Iată unde puteți depozita deșeurile de dimensiuni mari săptămâna aceasta!

29 Jan 2024 698

Polaris a dat startul concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”

16 Jan 2024 1026

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1067