Începe procesul bărbatului care a cerut bani pentru un transport cu elicopterul SMURD din Constanța în București!

Foto cu rol ilustrativ!
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Începe procesul individului care ar fi solicitat o sumă de bani pentru un presupus transport cu elicopterul SMURD, din Constanța în București!
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 
 
Recent, Judecătoria Constanța, instanță investită cu soluționarea cauzei, a constatat legalitatea sesizării instanței sub aspectul competenței materiale și teritoriale, legalitatea sesizării instanței sub aspectul regularității rechizitoriului emis și a constatat legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale.
 
Mai mult, instanța a constatat legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.
 
Ca atare, Judecătoria Constanța a dispus începerea judecății cauzei privindu-l pe inculpat, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înțelăciune în formă continuată (2 acte materiale).
 
Decizia judecătoriei nu este una definitivă!
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
 

În data de 02.11.2022, în jurul orei 00.30, cu intenție și conform indicațiilor autorilor apelanți din Penitenciarul A., rămași neidentificați până în prezent, s-a deplasat la adresa din mun.Constanța, jud. Constanța, unde persoana vătămată domiciliază, ocazie cu care aceasta, fiind indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincionase, respectiv că fiului acesteia îi este necesară o intervenție chirurgicală, i-a remis suma de 8000 lei și un lanț cu pandantiv în formă de cruce, două inele și o verighetă, toate din metal de culoare aurie, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 10000 lei.


 
De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 03.00, cu intenție și conform indicațiilor autorilor apelanți din Penitenciarul A. rămași neidentificați până în prezent, s-a deplasat la adresa din mun.Constanța, jud. Constanța, unde persoana vătămată C. I. domiciliază, ocazie cu care acesta i-a remis suma de 71800 lei, reprezentând costul intervenției chirurgicale, dar și transportul cu elicopterul SMURD din mun. Constanța în mun. București, cauzând un prejudiciu de 71800 lei.
 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2998

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 266

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1085

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 7

08 Apr 2024 398

Operațiune de salvare în Delta Dunării Doi adulți și un copil, surprinși de un incendiu de vegetație uscată

10 Mar 2024 748

UPDATE. Accident grav la Cluj. Intervine elicopterul SMURD și descarcerarea! Printre victime, și copii (FOTO)

21 Jan 2024 832

Accident rutier pe Șoseaua de Centură. O femeie transportată la spital cu elicopterul SMURD!

19 Jan 2024 855

Un copac a căzut peste un bărbat! Intervine elicopterul SMURD

09 Jan 2024 1254

Centrul Infotrafic Circulație oprită pe DN 13, județul Mureș, din cauza unui accident rutier. Un elicopter SMURD a fost solicitat

05 Jan 2024 873

Un băiat de 10 ani a căzut de la etajul I al unei clădiri dezafectate din Botoșani!

29 Dec 2023 709

IGPR InfotraficCirculație oprită pe DN 13E

15 Dec 2023 453

Accident rutier grav, cu victime, pe DN 13E!

15 Dec 2023 1451

15 decembrie 2014, accident aviatic în zona lacului Siutghiol Patru salvatori SMURD au murit. Cum s-a produs tragedia

15 Dec 2023 1643

Accident rutier pe autostrada A3! Intervine elicopterul SMURD

08 Dec 2023 888

Tragedie în județul Dâmbovița! Un bărbat și fetița sa de 10 ani au murit într-un cumplit accident rutier

02 Dec 2023 1039