Închisoare cu executare pentru un mecanic din Constanța!


 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Trimis în judecat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, un mecanic din Constanța a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu executare, pedeapsa fiind obținută prin contopire.

Decizia nu este una definitivă, ea putând fi contestată la instanța superioară.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În esenţă, din materialul probator administrat a reieşit că inculpatul: în perioada iunie – septembrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând în mod injust suma de 950 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 
2 – în perioada iulie – octombrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca BMW, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 2200 de euro.

3 – în perioada august – octombrie 2018, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 1500 de euro.

4 - în perioada mai 2018 – februarie 2019, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca VW Passat, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 2500 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 

5 - în perioada februarie 2018 – ianuarie 2019, după ce a întocmit un contract fictiv de prestări servicii, referitor la efectuarea conversiei volanului autoturismului marca Audi A6, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust suma de 1850 de euro şi folosind autoturismul fără drept.
 
6 - în perioada mai 2018 – februarie 2019, a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la efectuarea unor lucrări de reparații la autoturismul marca Audia A6, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust un auto marca Mercedes C220, neînmatriculat.

 
7- în perioada octombrie 2019 – iulie 2020, a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la efectuarea unor lucrări de reparații la autoturismul marca Ford, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată (…) cu privire la efectuarea lucrării, obţinând de la acest în mod injust atât autoturismul, cât și suma de 3700 de lei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Percheziții DIICOT
Arestare la Tribunalul Constanța!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 667

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, licitație deschisă pentru lucrări de reparații la atelierul mecanic (DOCUMENT)

19 Apr 2024 357

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 3436

Termoficare Constanța angajează. Iată ce posturi sunt vacante

11 Jan 2024 1767

Termoficare Constanța angajează! Iată ce post este vacant

19 Sep 2023 1072

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 845

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 766

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

24 Jul 2023 798

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

23 Jul 2023 549

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

21 Jul 2023 703

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

20 Jul 2023 679

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

19 Jul 2023 683

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

18 Jul 2023 772

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

17 Jul 2023 794

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

16 Jul 2023 869