Justitie

INM a făcut public tabelul! Iată cine sunt constănţenii care vor să devină judecători şi procurori!

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin Institutul Naţional al Magistraturii, la Bucureşti, în perioada 10 iulie - 30 octombrie, a concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Pe data de 9 septembrie va avea loc proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Asta în timp ce pe data de 23 septembrie va avea loc testul de verificare a raţionamentului logic, iar în perioada 15 - 28 octombrie 2018 candidaţii vor susţine interviul.
 
Concursul se organizează pentru ocuparea a  300 de locuri de auditori de justiţie, din care 170 sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 130 pentru ocuparea funcţiei de procuror. La concurs s-au înscris peste 2.600 de persoane. Taxa de înscriere a fost de 550 de lei.
 
Recent, INM a publicat tabelul privind rezultatul verificării condiţiilor de înscriere la concurs, iar de la Constanţa şi Tulcea au fost declaraţi admişi următorii: Adam Mariana Daniela (unitate de înscriere PT Constanţa), Alexe Adriana Iulia (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Apolon Aurora Mihaela (unitate de înscriere Tribunal Tulcea), Argatu Ioana (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Baciu Andrei Cezar (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Ban Daniela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Barde Monica Maria (unitate de înscriere PT Constanţa), Bădulescu Andra (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Băetrău Elena Cristina (unitate de înscriere Tribunal Tulcea), Bălan Ionela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Belciug Vlad (unitate de înscriere PT Constanţa), Belecciu Lucian (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Bordeianu Iulian (unitate de înscriere PT Constanţa), Bosoancă Adriana Marcela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Brăileanu Ana (unitate de înscriere Tribunal Tulcea),  Budu Lavinia unitate de înscriere PT Constanţa), Butnariu Elena Loredana (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Caracoti Andreea (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Călin Ana Maria (unitate de înscriere Tribunal Tulcea), Chesnoiu Georgiana (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Corbu Andrei Daniel (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Crăciun Tina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Diciu Marinela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Dobre Alexandru (unitate de înscriere PT Tulcea), Dogaru Nicoleta (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Drăgan Dan Nicolae (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Dumitra Cristian Lucian (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Ene Andrei (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Ene Mariana (unitate de înscriere Tribunal Tulcea), Fulina Dafina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Gheorghe Niculina(unitate de înscriere PT Tulcea), Gheorghina Luana (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Grădinariu Elizabeta (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Hornea Daniel (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Horobeţ Dragoş Ionuţ (unitate de înscriere PT Tulcea), Ionescu Iulia Elena (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Jianu Lucia Maria (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Lambru Diana Marina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Lotreanu Daniela Elena (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Mămăligă Marcel (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Mircică Andreea Emilia (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Mirea Ioana Valentina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Mocan Luiza Claudia (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Moise Niculae (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Niţă Cristian (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Noaţă Camelia Mădălina (unitate de înscriere PT Constanţa), Panaiţa Alexandra Andreea (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Parteca Mihaela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Pelehra George (unitate de înscriere PT Constanţa), Pepi Elena (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Perieţeanu Raluca Ancuţa (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Petrovici Andrada (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Piştalu Nicolae (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Pîslaru Irina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Platon Andrei Mihail, Popa Roberta Ştefania (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Popescu Radu Cătălin (unitate de înscriere PT Constanţa), Postolea Cristiana Georgeta (unitate de înscriere PT Constanţa), Proşa Dumitru Costinel (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Racovianu Emilian Marian (unitate de înscriere PT Constanţa), Radoglu Sorin (unitate de înscriere PT Constanţa), Rătăvoi Letiţia Alexandra (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Resmeriţă Diana Gabriela (unitate de înscriere PT Constanţa),  Săceanu Irina Lavinia (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Sîrbu Mihai Remus (unitate de înscriere PT Tulcea), Smeu Elena (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Stan Anamaria Cristina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Stanca Cristina (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Şerban Gabriel Iulian (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Şurculescu Valentin (unitate de înscriere PT Constanţa), Toma Laura (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Tudor Alexandra (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Tufan Elena Larisa (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Turnea Adriana Daniela (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Velea Veronica (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Vlad Iuliana Ariana (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Vlahu Zoiţa (unitate de înscriere Tribunal Constanţa), Voicu Ştefan Cristian (unitate de înscriere Tribunal Constanţa). 
 
Examinarea candidaţilor se va face în două etape: prima etapă este eliminatorie şi constă în susţinerea următoarelor probe scrise eliminatorii:
 
1. test-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice prin susţinerea unei probe tip-grilă cu 100 de întrebări, câte 25 pentru fiecare din următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Lucrările se notează cu „admis“ sau „respins“, în funcţie de punctajul obţinut de candidat. La testul-grilă, fiecare răspuns corect valorează un punct. Sunt declaraţi admişi la această probă candidaţii care au obţinut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7,00;
 
2. un test-grilă de verificare a raţionamentului logic prin rezolvarea unui test-grilă care cuprinde 100 de întrebări la care se punctează răspunsurile şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs, ale căror răspunsuri nu se punctează.
La testul-grilă de verificare a raţionamentului logic participă numai candidaţii declaraţi admişi la testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice.
 
Lucrările se notează cu „admis“ sau „respins“, în funcţie de punctajul obţinut de candidat. Pentru a fi declarat admis la această probă, candidatul trebuie să răspundă corect la minimum 30 de întrebări din cele 100 de întrebări ale căror răspunsuri se punctează.
 
Nota obţinută la prima etapă este suma notelor obţinute la cele două probe în raport cu următoarea pondere: 70% - testul-grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, 30% - testul-grilă de verificare a raţionamentului logic. Sunt declaraţi admişi în etapa a II-a candidaţii admişi la fiecare dintre cele două probe, în ordinea descrescătoare a notei obţinute la prima etapă, în limita dublului numărului de locuri scoase la concurs, atunci când acesta este mai mare de 100, respectiv în limita triplului numărului de locuri scoase la concurs, atunci când acesta este mai mic sau egal cu 100.
 
A doua etapă constă în susţinerea unui interviu ce cuprinde:
  1. elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras de către candidat şi susţinerea orală a acestuia
  2. analiza orală a unei speţe cu elemente de etică specifice profesiei. Analiza prevăzută la lit. a) se predă comisiei de examinare după susţinerea orală a acesteia şi va fi avută în vedere la aprecierea interviului.
 
Sunt declaraţi admişi la această probă candidaţii care au obţinut nota minimă 7.
Nota obţinută la concurs este suma notelor obţinute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la prima etapă 75%, interviul 25%.
 
Conform art. 26, alin. 2 din regulament, clasificarea candidaţilor urmează a se face în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs. Departajarea candidaţilor cu note egale se face în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 3 din regulament.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României a semnat azi decretele Magistraţi noi în Constanţa şi Tulcea

06 Aug 2018 1075

Se caută magistraţi pentru Constanţa şi Tulcea!

16 Jul 2018 988

Cine sunt cei trei constănţeni declaraţi admişi în magistratură. Ce note au obţinut

30 Jun 2018 5204