Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare




Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Decizia a fost luată azi, 10 martie 2023, de Curtea de Apel Brașov.

Oficial!

Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul Arsene Ionel. Admite apelurile formulate de DNA Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul Arsene Ionel împotriva sentinţei penale nr. 96/D/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. 431/103/2018, pe care o desfiinţează cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, la omisiunea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedepsele principale, la cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, la conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului şi la cuantumul sumei confiscate de la inculpat. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 396 alineat 1 ?i 6 raportat la art. 16 alineat 1 lit. f Cod de procedură penală, art. 154 alineat 1 lit. c Cod penal, art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alineat 1 Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 ?i nr. 358/2022 ale Cur?ii Constitu?ionale a României, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Arsene Ionel sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, prevăzută de articolul 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000, ca efect al interven?iei prescrip?iei răspunderii penale. Menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în luna iunie 2015, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alineat 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România. Menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în iulie 2015, prevăzută de art. art. 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alineat 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România. În temeiul art. 38 Cod penal şi art. 39 alineat 1 litera b Cod penal contopeşte cele 2 pedepse principale de mai sus, aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul. În temeiul art. 45 alineat 3 şi 5 Cod penal contopeşte pedepsele complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului şi aplică, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, de 6 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România, pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere, sau de a exercita atribu?ii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România. În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în data de 10.03.2023 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocaţii lui Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia

09 Nov 2023 794

DNA salută decizia autorităților italiene de extrădare în România a fostului șef al CJ Neamț legii și respectarea sentințelor

04 Nov 2023 860

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu Curtea de Casație din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităților din România

04 Nov 2023 778

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță repatrierea lui Ionel Arsene după ce italienii au confirmat oficial

13 Oct 2023 885

6,8 ani cu executare Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, s-a predat în Italia!

27 Mar 2023 1023

Președintele Consiliului Județean Neamț, condamnat la opt ani și patru luni de închisoare. Minuta instanței

06 Apr 2022 1383

Libertatea Firma unor apropiați de-ai lui Ionel Arsene vrea să exploateze granit în zone protejate din Munții Măcin. „O să distrugă tot”

29 Apr 2021 2492

Fost deputat în Parlamentul României, trimis în judecată de procurorii DNA

06 Jul 2018 1904

Ionel Arsene, eliberat din arest preventiv - ”Îmi voi relua atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Neamț”

01 Mar 2018 1305

Fost deputat trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență. Fostul parlamentar este arestat preventiv

22 Feb 2018 1524

DNA. Fost deputat în Parlamentul României, trimis în judecată pentru trafic de influență. Ce acuzații i se aduc

14 Feb 2018 1388

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, arestat preventiv

29 Jan 2018 1876

Fost deputat în Parlamentul României reținut de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

18 Jan 2018 1696

Știripesurse.ro Liviu Dragnea și-a ales șefii. Doi dintre ei sunt de la Constanța

30 Oct 2015 3315