Justitie

ÎPS Teodosie, în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel. Procurorii au cerut pedeapsa maximă. Ce s-a decis

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a prezentat ieri în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa, el fiind acuzat că ar fi obţinut fonduri europene ilegal. Ieri, procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru ierarh. Curtea a rămas în pronunţare pentru data de 29 mai, decizia instanţei nefiind definitivă.
 
De asemenea, DNA a mai cerut ca arhiepiscopul Tomisului să achite prejudiciul din acest dosar, care este de 1,3 milioane de lei. Judecătorul Cristian Deliorga a decis amânarea pronunţării pentru data de 29 mai. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa nu va fi definitivă. Aceasta mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Conform anchetatorilor, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, ar fi folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în scopul de a primi fonduri europene. Conform Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Teodosie riscă o pedeapsă cu închisoarea între doi şi şapte ani.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis un comunicat de presă referitor la trimiterea în judecată a arhiepiscopului Tomisului. ​
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1278/VIII/3 din 17 octombrie 2016, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi în stare de libertate a inculpaţilor: Cojocaru Ciprian-Ioan, Malaxa Bogdan-Petrişor, Nadoleanu Gheorghe şi Beca Stere, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Ştefan Aurelian, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.
 
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.
 
Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 - 142.988,37 lei, în 2011 - 184.610,27 lei, în 2012 - 239.732,26 lei, în 2013 - 262.267,07 lei, în 2014 - 281.733,52 lei, în 2015 - 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.
 
În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare constând în poprirea conturilor deţinute de inculpatul Petrescu Teodosie şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal „Sf. Apostol Andrei”.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului „Lumină și Paște trebuie să le dăm tuturor, ca să simtă că vine sărbătoarea Paștelui”

06 Apr 2020 954

Ce spune ministrul sănătății, Nelu Tătăru, în legătură cu dorința lui IPS Teodosie de a se permite prezența enoriașilor la slujba de Paște

03 Apr 2020 1780

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului „Nădăjduim ca Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioșii” (video)

02 Apr 2020 881

ÎPS Teodosie a răsunat în difuzoare, pe bulevardele din Constanța (video)

29 Mar 2020 3459

Pandemie de coronavirus. IPS Teodosie „Să nu ne izolăm sufletește! Respectăm regulile, iubind pe semenii noștri”

19 Mar 2020 466

Conferinţă naţională şi lansare de carte, în aula Universității „Ovidius”

11 Mar 2020 2074

Arhiepiscopia Tomisului Maslu pentru copii și batrâni. Conferință și lansare de carte

10 Mar 2020 917

Semfora Gafton, stareța Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, condusă, azi, pe ultimul drum (galerie foto + video)

04 Mar 2020 2737

Slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, oficiată de IPS Teodosie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța

28 Feb 2020 990

IPS Teodosie l-a recompensat pe Sercin Ristea, eroul care a scos doi oameni din apa lacului Tăbăcărie

28 Feb 2020 2243

Constanța Mai mulți preoți și credincioși au donat astăzi sânge

20 Feb 2020 2209

Gheorghe Martin, fostul prefect al judeţului Constanţa, condus mâine pe ultimul drum

17 Feb 2020 1474

Patru judecători au decis achitarea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

15 Feb 2020 3383

UPDATE IPS Teodosie a fost achitat definitiv (minută)

14 Feb 2020 3619

Arhiepiscopia Tomisului Hram la biserica „Sf. Nectarie și Sf. Teodor Tiron” din Constanța

14 Feb 2020 901