Litigiu pentru Vraja Mării, din Eforie Compania Eny & Edy SRL, la judecată cu Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră

  • Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, sub numărul 4297/118/2021, iar reclamant în cauză este compania Eny & Edy SRL, din Agigea, în timp ce THR Marea Neagră este pârâtul.
  • La baza litigiului se află licitația organizată de THR Marea Neagră pentru imobilul Vraja Mării din Eforie.
  • Licitația a fost contestată la CNSC, dar Consiliul a decis declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța
  • Noua înfățișare a fost stabilită la data de 16 iulie 2021, de la ora 11.00.
  • Am încercat să luăm legătura atât cu reprezentanții celor două firme la numerele oficiale puse la dispoziție de Registrul Comerțului, însă fără succes.
  • Judecătorii Tribunalul Constanța au avut de soluționat și cauza 2663/118/2019*, în care fostul director general al Balneoterapia Saturn SRL, Virgil Stan, a contestat decizia de desființare a postului pe care îl deținea.
  • Dacă ne va fi transmis un punct de vedere din partea celor două companii, îl vom publica imediat ce ne va fi pus la dispoziție.
 
Litigiul ce are la bază licitația pentru atribuirea imobilului Vraja Mării, din Eforie, organizată de compania Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA, a ajuns la Tribunalul Constanța, după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și-a declinat competența de soluționare a contestației formulate de firma Eny&Edy SRL Agigea.
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, sub numărul 4297/118/2021, iar reclamant în cauză este compania Eny & Edy SRL, din Agigea, în timp ce THR Marea Neagră este pârâtul.
 
Totuși, la primul termen de judecată desfășurat la Tribunal, procesul a fost amânat, pentru că nu s-a îndeplinit procedura de citare cu pârâta. Cu alte cuvinte, reprezentanții THR Marea Neagră nu primiseră citațiile pentru proces.
 
În aceste condiții, noua înfățișare a fost stabilită la data de 16 iulie 2021, de la ora 11.00.
 

Caz declinat de CNSC

 
Amintim, potrivit CNSC, „prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 25866/19.05.2021, depusă de Eny & Edy SRL (...) privind achiziția organizată de Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA (...) pentru atribuirea contractului de Închiriere a imobilului Vraja Mării din stațiunea Eforie Nord, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și reluarea procedurii de atribuire a contractului în cauză“.
 
Totuși, după analizarea actelor de la dosar, reprezentanții CNSC au decis declinarea dosarului către Tribunalul Constanța.
 
Totodată, facem precizarea că am încercat să luăm legătura atât cu reprezentanții Eny & Edy SRL, cât și cu cei ai Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA, la numerele oficiale puse la dispoziție de Registrul Comerțului.
 
În ce privește Eny & Edy SRL pe numărul de mobil a răspuns o persoană care a zis că este greșeală și a închis, iar la numerele de fix nu a răspuns nimeni.

 
În cazul THR Marea Neagră, la numărul de mobil intra căsuța vocală, iar la cele de fix nu a răspuns nimeni.
 

În cazul în care reprezentanții celor două companii ne vor transmite un punct de vedere, îl vom publica imediat ce ne va fi pus la dispoziție.
 

Procese cu fostul director general

 
Totodată, facem precizarea că acesta nu este singurul proces de la Tribunalul Constanța în care THR Marea Neagră este vizată. În acest sens, judecătorii au avut de soluționat și cauza 2663/118/2019*, în care fostul director general al Balneoterapia Saturn SRL, Virgil Stan, a contestat decizia de desființare a postului pe care îl deținea.
 
Potrivit Hotărârii nr. 1170/2019, în acest proces, THR Marea Neagră a fost chemată în judecată în calitate de „asociat unic, beneficiar interesat“.
 
La finele procesului, care s-a desfășurat inclusiv la Curtea de Apel Constanța, prin Decizia civilă nr. 369/21.10.2020, acțiunea a fost respinsă.
 
Totuși, litigiile cu fostul director general al Balneoterapia Saturn continuă și acum, contestația sa privind decizia de concediere aflându-se acum în atenția Tribunalului Constanța, în cadrul dosarului 87/118/2020, următorul termen fiind stabilit pentru data de 20 septembrie 2021.
 
În această cauză, la fel ca în dosarul legat de litigiul privind achizițiile publice, decizia pe care o va pronunța Tribunalul Constanța va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 

Despre THR Marea Neagră SA

 
Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 30 iunie 2021, compania Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA a fost înființată în 1991, are sediul social în Mangalia pe strada Lavrion nr. 29 și are ca obiect de activitate „hoteluri și alte facilități de cazare“.
 
Pachetul majoritar de acțiuni (78,11%) este deținut de SIF Transilvania SA, iar restul acționarilor sunt Statul Român prin Ministerul Turismului (0,28%), alți acționari (15,86%) și, respectiv, alte persoane juridice (5,75%).
 
Administrator și președinte al Consiliului de Administrație este Constantin Frățilă, Gib Tony Cristian Răduță este administrator și vicepreședinte CA, director general este Mihai Zamfir, director general adjunct este Bogdan Nicolae Roșu, iar alți administratori sunt Dinu Șerban Mailat, Șerban Valentin Marin și Diana Vereș.
 
Conform sursei citate, în perioada 03.01.2013 – 01.04.2020, THR Marea Neagră a încheiat 13 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 52.447.554 de lei.
 
În anul 2018, cu 316 angajați, firma a avut un profit net de 9.823.215 lei și cifra de afaceri 46.416.147 de lei.
 
În 2019, numărul angajaților a fost 360, profitul net a fost 5.592.062 de lei, iar cifra de afaceri 48.663.596 de lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost 247, profitul net a fost 4.579.520 de lei și cifra de afaceri 23.101.785 de lei.
 

Despre Eny & Edy SRL

 
În ce privește compania Eny & Edy SRL a fost înființată în 1994 și are sediul social în Agigea, pe Șoseaua Mangaliei, nr. 17.
 
Obiectul de activitate este reprezentat de „hoteluri și alte facilități de cazare similare“.
 
Acțiunile sunt deținute, în cote egale, de Nagi Gelal (care este și administrator) și Nurten Gelal.
 
Potrivit sursei citate, în perioada 03.01.2013 – 01.04.2020, firma nu a încheiat contracte de achiziții publice.
 
În 2018, numărul angajaților firmei a fost 14, profitul net a fost 92.119 lei, iar cifra de afaceri a fost 1.109.441 de lei.
 
În 2019, cu 14 angajați, profitul net a fost 239.426 de lei, iar cifra de afaceri s-a ridicat la 1.170.205 lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost profitul net a fost 106.877 de lei, iar cifra de afaceri 723.788 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Licitația privind închirierea imobilului Vraja Mării din Eforie, contestată. Se ajunge în instanță
 
Virgil Stan, directorul societăţii Balneoterapie Saturn SRL, la judecată cu această firmă şi cu THR Marea Neagră. Iată motivul!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța THR Marea Neagră SA și-a schimba sediul social și vinde mai multe imobile!

05 Apr 2024 656

Imagini de dimineață, cu barca pescarilor prinsă în furtună (FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 3408

Firme Constanța Danimar Tur SRL își deschide punct de lucru în Eforie Nord

16 Aug 2023 812

Internet în zona Vraja Mării – Cazino – Port Tomis. Ce valoare are achiziția (DOCUMENT)

24 Jun 2023 1040

Primăria Eforie Zece terenuri scoase la vânzare. Unde sunt situate

16 Jun 2023 1555

Primăria Eforie vinde și închiriează mai multe terenuri, inclusiv în zona Belona Vraja Mării

21 Apr 2023 2007

Eforie Nord Sportivul Arun Asan a intrat în apa mării și în februarie. „După o alergare, merge și o baie“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2023 3368

Decizii importante luate de Agrostar Constanța SA, firmă controlată de familia Cușu

05 Jan 2022 2372

Vraja Mării SRL, printre fondatorii unei cooperative agricole la Săcele. Cine sunt administratorii

01 Jan 2022 3171

Apelul disperat al unei mame- Vă rog ajutați-mă! Fiul ei cu dizabilități, dispărut în Costinești. Unde a fost găsit de jandarmi

06 Aug 2021 2078

Licitația privind închirierea imobilului Vraja Mării din Eforie, contestată. Se ajunge în instanță

05 Jun 2021 2800

Terasa The View, fosta Vraja Mării, din Constanța va fi modificată. Ce îmbunătățiri îi sunt aduse (galerie foto)

08 Feb 2021 6073

Un nou hotel, la Eforie Nord! Cine este investitorul

08 Dec 2020 3107

Dezbatere publică pentru investiţia societăţii Briza Mării Negre SRL în Eforie Nord

16 May 2019 3430

Modificări în societatea care deţine restaurantul The View, situat pe faleza Cazinoului Constanţa

28 Feb 2019 4019