Mărul Discordiei, un teren din retrocedări Lanțul despăgubirilor. Darie, despăgubit de Pușcași, Pușcași - de Holland Development. Holland – de nimeni


Aspecte interesante scoase la iveală de o sentință a Curții de Apel Constanța. Holland Development Group, una dintre firmele beneficiare ale terenurilor retrocedate în mandatul fostului primar Radu Mazăre, nu poate pretinde ca Municipiul Constanța să îl despăgubească pentru unul din terenurile din retrocedări luate înapoi de proprietarii de drept. Decizia a fost pronunțată cu opinie majoritară în dosarul cu numărul 7426/118/2016, deschis inițial la cererea soților Cristian Darie (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța) și Ruxandra Luminița Darie (notar public).

Concret, hotărârea face referire la suprafața de teren pentru care fostul vicepreședinte al CJC, Cristian Darie, s-a judecat cu soții Marius și Carmen Pușcași, după ce o parte din teren a fost primită înapoi în instanță de cei ce s-au dovedit a fi proprietarii de drept ai acesteia. Soții Pușcași au chemat în judecată Holland Development, care a chemat în judecată Municipiul Constanța prin Primar, pentru despăgubire. Judecătorii Curții de Apel Constanța au arătat recent, în hotărârea pronunțată în dosarul cu numărul 7426/118/2016, că „pentru terenul pentru care a operat evicțiunea (și care a fost inclus în sfera de aplicare a dispoziției nr. 3332/2004), chematul în garanție nu poate obține reparații pecuniare conform dreptului comun de la Municipiul Constanța“, potrivit Jurindex.
 

Scurt istoric

După cum relatam în edițiile anterioare, pe scurt, povestea stă în felul următor: soții Darie cumpăraseră un teren de la soții Pușcași. Aceștia din urmă, la rândul lor, aveau terenul de la Holland Development, care îl primise de la Primăria Constanța, pe vremea fostului primar Radu Mazăre, în baza retrocedărilor acordate potrivit Legii 10/2001. Atâta doar că, în urma judecării Dosarului Retrocedărilor din Constanța, primarul Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție, iar Dispoziția de primar prin care Holland Development primise terenul respectiv (nr. 3332/2004) a fost desființată de instanță. Mai mult, adevărații moștenitori ai unei părți din suprafața ce ajunsese în cele din urmă la soții Darie au obținut o sentință civilă definitivă și irevocabilă prin care au primit înapoi terenul ce li se cuvenea. Așa se face că, din cei 525 mp deținuți inițial pe strada Callatis, din Constanța, soții Darie rămăseseră doar cu 106,32 mp, după ce pentru restul suprafeței, de 418,68 mp, Curtea Supremă a constatat nulitatea vânzării între Holland, Pușcași și, ulterior, Darie.
În acest context, soții Darie i-au dat în judecată pe soții Pușcași, aceștia, la rândul lor, au dat în judecată Holland Development, iar Holland Development a cerut despăgubiri de la Municipiul Constanța prin Primar, în proces.
Atâta doar că, prin Hotărârea nr. 167/2019 a Curții de Apel Constanța, instanța a stabilit, la finele anului trecut, că firma nu avea cum să ceară aceste despăgubiri, în acest proces, de la municipalitate.
Mai mult, în document respectiv emis de instanță se arată că „în măsura în care S.C. Holland Development Group pretinde că și după pronunțarea deciziei penale are în continuare dreptul de a obține măsuri reparatorii în virtutea pretențiilor cesionate, o poate face în condițiile Legii 165/2013, valorificând pretinsul drept valabil și cerând restabilirea situației juridice anterioare emiterii dispoziției desființate“, potrivit Portalului Jurisprudenței Naționale.
 

Critici, „vădit nefondate“

Judecătorii Curții de Apel au arătat că „criticile din apelul incident formulat de chemata în garanție S.C. Holland Development Group S.A., prin care s-a urmărit imputarea sumei la care ar putea fi obligată societatea, în ipoteza admiterii cererii pârâților Pușcași, sunt vădit nefondate. Teza răspunderii civile delictuale a Municipiului Constanța pentru prejudiciul pe care l-ar încerca societatea chemată în garanție în mecanismul desocotirii pentru evicțiune (ca vânzător al bunului imobil) nu poate fi raportată nici la dispozițiile art. 1341 cod civil 1865 și nici la cele ale art. 998 și urm. cod civil 1865 (ca urmare a ,,nerespectării procedurilor impuse de lege cu privire la restituirea proprietăților“). Mențiunile sunt cuprinse în Hotărârea nr. 167/2019, citată pe Portalul Jurisprudenței www.rolii.ro.
Astfel, se mai arată de către insanță că „s-a pretins de către societatea apelantă că autoritatea locală avea obligația de a lua măsuri în termenul legal pentru a soluționa complet cererea de restituire a proprietăților, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, câtă vreme avea cunoștință că fusese desființată dispoziția nr. 3332/9.12.2003 emisă în favoarea cesionarului de drepturi litigioase. Considerentele reținute în legătură cu statuarea dată în dosarul penal sunt însă deopotrivă valabile și în privința acestor critici, câtă vreme desființarea dispoziției nr. 3332/9.12.2003 a fost dispusă de instanța supremă conform art. 25 alin. 3 cod proc. penală, care reglementează rezolvarea acțiunii civile în procesul penal și desființarea totală sau parțială a unui înscris, pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii“.
Mai departe, judecătorii constănțeni au amintit de sentința pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România în Dosarul Retrocedărilor, cu referire la cazul Dragne-Gardef: „în capitolul dedicat modalității de operare în cazul retrocedării notificate de Dragne Gardef Ștefania și comoștenitorii (filele 8 și urm. din decizia penală) se relevă - cu puterea lucrului judecat pentru instanțele civile - conivența inculpaților menționați în crearea unei aparențe de drept sub aspectul modalității de atribuire în compensare pentru această societate a terenurilor pentru care exista notificarea nr.1886/2001“.
Mai departe, „fără a face obiect al dezlegării în prezenta cauză valabilitatea drepturilor decurgând din încheierea contractelor de cesiune de drepturi litigioase și aptitudinea generării în continuare de efecte juridice în favoarea cesionarului, ceea ce este relevant în prezenta cauză este faptul că beneficiarul unei dispoziții desfiiințate în procedura penală poate pretinde, într-o procedură distinctă întemeiată pe legea specială, acordarea drepturilor la alte măsuri reparatorii. Desființarea dispoziției nu creează în mod direct în sarcina autorității locale obligația de despăgubire a notificatorului (ori a cesionarului de drepturi litigioase), potrivit dreptului comun și, astfel cum s-a arătat în precedent, nici obligația specială, fondată pe similitudinea de raport obligațional specifice vânzării, dintre vânzător și cumpărător“, potrivit www.rolii.ro


„Nu poate obține reparații pecuniare“

Astfel, judecătorii au arătat că, dacă Holland Development pretinde chiar și după pronunțarea din Dosarul Retrocedărilor că are dreptul de a primi despăgubiri pentru terenul respectiv, atunci trebuie să apeleze la alte căi judecătorești pentru a recupera eventualul prejudiciu: „Prin urmare, în măsura în care S.C. Holland Development Group pretinde că și după pronunțarea deciziei penale are în continuare dreptul de a obține măsuri reparatorii în virtutea pretențiilor cesionate, o poate face în condițiile Legii 165/2013, valorificând pretinsul drept valabil și cerând restabilirea situației juridice anterioare emiterii dispoziției desființate“.
Totuși, au arătat judecătorii, „pentru terenul pentru care a operat evicțiunea (și care a fost inclus în sfera de aplicare a dispoziției nr. 3332/2004), chematul în garanție nu poate obține reparații pecuniare conform dreptului comun de la Municipiul Constanța“.
În ce privește situația soților Darie și, respectiv, a soților Pușcași, instanța a decis ca Pușcași să îi despăgubească pe soții Darie, cu 280.000 de euro și 1.983,37 de lei, iar soții Pușcași vor fi despăgubiți de către Holland Development cu 37.573,85 de euro și 21.396 de lei, iar firma le va plăti și cheltuielile de judecată din apel, în sumă de 8.350 de lei. La rândul său, Holland Development nu va fi despăgubită de nimeni, deși chemase în garanție, în proces, Municipiul Constanța.
Decizia Curții de Apel Constanța este supusă recursului, în acest caz urmând ca procesul sîă continue la Înalta Curte de Casație și Justiție.


 

Citește și:

Odinioară parteneri, acum adversari în instanţă Holland Development Group, obligată să îi despăgubească pe soţii Puşcaşi

Terenuri retrocedate, dar recâştigate de alţi proprietari în instanţă:
Cum au rămas soţii Darie fără terenul de la soţii Puşcaşi, provenit din retrocedări


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local, victorie la Curtea de Apel! Zeci de mii de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor rămân ai Constanței

05 Mar 2024 4705

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1019

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1255

Curtea de Apel amână contestația Flash Lighting Services SA pentru iluminatul public din Constanța (DOCUMENT)

01 Feb 2024 892

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1444

Firme Constanța Florina Moscu, numită administrator special al Holland Development Group SA

18 Dec 2023 1214

Teren în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu, revendicat de Apele Române! Decizia luată de Curtea de Apel (MINUTA)

16 Nov 2023 1711

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 1031

Dosarul Retrocedărilor O cunoscută companie din Constanța a aflat în 2022 că primăria îi luase terenurile în 2019! (DOCUMENT)

11 Oct 2023 4161

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2428

Holland Development Group SA își reia activitatea. Firma constănțeană, controlată de Georgiana Andreea Șerban

21 Jul 2023 2554

Apele Române pierd un teren pe strada Ion Rațiu, din Constanța, pe care îl revendică drept faleză! Ce spune Tribunalul Constanța (MOTIVARE)

14 Jul 2023 2162

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1916

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1589

Apele Române pierd un teren recuperat de Primăria Constanța de la Holland Development Group. Cheltuieli impresionante

20 May 2023 1765