Năvodari Pedeapsă mai mică pentru bătrânul care a agresat sexual o minoră de 9 ani

  • Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Constanța, prin aplicarea unei pedepse de 6 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.
  • Decizia Judecătoriei Constanța nu a fost definitivă, ea fiind contestată de inculpat la Curtea de Apel Constanța.
  • Instanța de apel a admis acțiunea bătrânului și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.


Verdict final într-un caz de agresiune sexuală, cauză penală instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

În urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:

În data de 30.05.2021, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla în dormitorul casei situate în oraşul Năvodari, inculpatul, de aproape 70 de ani, a atins persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, cu palmele pe coapse, fund şi zona înghinală, apoi a întins-o pe pat, pe spate, şi s-a întins peste ea, cu partea frontală a corpului, mişcându-şi zona bazinului şi simulând un raport sexual.

Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Constanța, prin aplicarea unei pedepse individului de 6 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Decizia Judecătoriei Constanța nu a fost definitivă, ea fiind contestată de inculpat la Curtea de Apel Constanța.

Instanța a de apel a admis acțiunea bătrânului și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.


Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă!



Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Pentru a proteja identitățile și intimitatea părților implicate în acest dosar, nu vom publica numele reale ale persoanelor vizate și nici alte date care ar putea conduce la identificarea acestora.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Incredibil cine sunt inculpații
Constanța. Cea mai mare condamnare pentru viol! Este oficial și definitiv!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 500

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 368

Femeie agresată sexual într-o ambulanţă SMURD! Fost paramedic condamnat

29 Mar 2024 772

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 680

Constanța. Minorii acuzați că ar fi agresat sexual o copilă în curtea unui liceu, internați într-un centru educativ

26 Mar 2024 750

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 521

Final de proces în cazul fostului angajat ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală! Iată când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

17 Mar 2024 523

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 906

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 947

Cazul fostului paramedic acuzat că ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD, amânat

31 Jan 2024 568

Ar fi agresat sexual o pacientă în ambulanţa SMURD Fost paramedic trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Începe procesul

29 Jan 2024 697

Știri Constanța Un bărbat a comis gesturi obscene în public și a agresat sexual o adolescentă. A fost reținut

12 Jan 2024 1166

Justitie Tulcea 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru agresiune sexuală, în formă continuată. Cazul, la Constanța

11 Jan 2024 673

Paramedic, trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD

05 Jan 2024 1302

Celebru actor, vizat de o plângere pentru agresiune sexuală. Ce spune avocatul actorului

23 Dec 2023 830