Oficial Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, condamnat la aproape șase ani de închisoare


 
Tribunalul Constanța a decis, ieri, 11 mai 2021, condamnarea lui Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, la cinci ani, 11 luni şi trei zile de închisoare (pedeapsă obținută prin contopire).
 
Judecat tot în acest dosar, Dumitru Caraman, persoană fără calitate specială, apropiată de fostul primar - acuzat de șantaj – a fost achitat.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.   
 
Conform unor surse judiciare, fostul primar „ar fi pretins denunțătorului încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren cu co-inculpatul, la un preț de semnificativ diminuat față de valoarea de piață a imobilului“.
 
Aceleaşi surse judiciare mai arată că „întrucât denunțătorul a refuzat încheierea contractului, invocând discrepanța dintre prețul menționat în antecontract și valoarea de piață a terenului, cu ocazia unor întâlniri cu denunțătorul, inculpații l-ar fi amenințat că, în situația în care va refuza perfectarea tranzacției, fostul primar va proceda la anularea procesului-verbal de punere în posesie“.
 
Oficial
 
Achită pe inculpatul Caraman Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
 

Condamnă pe inculpatul Ioniţă Ion la pedeapsa închisorii de 1 ( unu ) an, 9 ( nouă ) luni şi 10 (zece) zile pentru comiterea infracţiunii de şantaj.
 
Constată că fapta pentru care inculpatul IONIŢĂ ION este judecat în prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat prin s.p. nr.116/12.03.2013 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin d.p. nr.210/P/9.03.2015 a Curţii de Apel Constanţa şi prin s.p. nr.1270/21.11.2014 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin d.p. nr.458/P/19.05.2015 a Curţii de Apel Constanţa.

 
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului IONIŢĂ ION prin s.p. nr.116/2013 a Tribunalului Constanţa în componentele acesteia, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa închisorii de 4 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 C.p., art.5 C.p.; - pedeapsa închisorii de 3 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p.; - sporul de 1 an, stabilit conform art.39 C.p.. în baza art.15 Legea nr.187/212 în ref. la art.85 C.p. din 1969: Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 1 an, aplicată inculpatului prin s.p. nr.1270/21.11.2014 a Judecătoriei Constanţa, În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b, art.40 C.p.:
 
Contopeşte pedepsele mai sus menţionate cu pedeapsa închisorii stabilită prin prezenta sentinţă, aplică inculpatului IONIŢĂ ION pedeapsa cea mai grea, de 4 ( patru ) ani închisoare la care adaugă sporul de 1 ( unu ) an şi 11 ( unsprezece ) luni şi 3 ( trei ) zile ( o treime din totalul celorlalte pedepse ), urmând ca, în final, inculpatul IONIŢĂ ION să execute pedeapsa închisorii de 5 ( cinci ) ani şi 11 ( unsprezece ) luni şi 3 ( trei ) zile. În baza art.40 alin.3 C.p.p.:
 
Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de inculpatul IONIŢĂ ION perioada executată de la 9.03.2015 până la 7.02.2017, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.267/2013/09.03.2015 emis în baza s.p. nr. 116/12.03.2013 a Tribunalului Constanţa.
 
Respinge, în integralitate, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de către partea civilă PREDA IULICA, inclusiv cererea de anulare a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.223/29.08.2001 la BNP Veronica Petrescu a terenului în suprafaţă de 9,353 ha extravilan. În baza art.274 alin.1 C.p.p.: Obligă pe inculpatul IONIŢĂ ION la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.05.2021“ - potrivit minutei judecătorești.

 PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 583

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 562

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari, contract cu un PFA privind protecția datelor cu caracter personal

04 Oct 2023 883

Ministerul Apărării Naționale bagă în reparații vedeta maritimă de scafandri Saturn 286 (DOCUMENT)

07 Sep 2023 735

Navirex SRL din Constanța reface capacitatea de luptă a vedetei maritime de scafandri „Saturn“ (DOCUMENT)

23 May 2023 1324

Ministerul Apărării Naționale reface capacitatea de luptă a vedetei Venus 287 (DOCUMENT)

18 Mar 2023 1824

Ce spune legea despre achitarea definitivă a lui Ion Ioniță, fostul primar din Agigea!

17 Mar 2022 1345

Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, condamnat cu executare în primă instanță! Pronunțarea în apel, amânată

05 Feb 2022 1190

Ce decizie a luat Curtea de Apel în dosarul lui Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, condamnat cu executare în primă instanță

10 Jan 2022 1755

Aproape șase ani de închisoare pentru un fost primar din județul Constanța. Dosarul, în apel

31 Jul 2021 2505

Cinci ani, 11 luni şi trei zile de închisoare pentru Ion Ioniță, fostul primar din Agigea. Dosarul merge la Curtea de Apel

23 Jun 2021 2535

N-a fost gafă, ci agapă!

21 Aug 2020 4468

Tribunalul Constanţa, undă verde pentru judecarea unui dosar instrumentat de DNA Bucureşti. Este vizat un fost primar

07 Sep 2019 2875

Un fost primar din Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii DNA Bucureşti

07 Dec 2017 4395

Fostul primar din Agigea Ion Ioniţă, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

09 Mar 2015 3923