Pensionarii au cerut anularea unei hotărâri a Consiliului Local Constanța. Ce au stabilit judecătorii

Sediul Consiliului Local Constanța
  • Procesul vizează hotărârea prin care a fost modificată, printre altele, chiria pe care uniunea o achită pentru spațiul pe care îl deține, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș.
  • Cazul este în atenția completului CA4 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, precizat de magistratul Gabriel Neacșu.
 
Magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au stabilit data de 7 aprilie pentru pronunțarea unei prime decizii în dosarul în care Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța a cerut suspendarea și anularea unei hotărâri a Consiliului Local.
 
Este vorba despre hotărârea prin care a fost modificată, printre altele, chiria pe care uniunea o achită pentru spațiul pe care îl deține, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș.
 
Cazul este în atenția completului CA4 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, precizat de magistratul Gabriel Neacșu.
 
Amintim, este vorba despre dosarul 441/118/2022, în care Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța a chemat în judecată Consiliul Local Constanța, solicitând anularea și, respectiv, suspendarea executării HCLM Constanța nr. 53/2021.
 
Potrivit informațiilor oficiale, documentul atacat în instanță reprezintă „hotărâre privind aprobarea tarifelor de bază pentru închirierea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în proprietatea municipiului Constanța și în administrarea / proprietatea RAEDPP Constanța și meselor / tarabelor și terenurilor destinate comercializării de produse, situate în piețele agroalimentare administrate de RAEDPP Constanța“.
 
Surse apropiate cazului au explicat pentru ZIUA de Constanța, la momentul înregistrării dosarului, că, prin acest act, pentru Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța s-a propus o valoare a chiriei de bază de 6,84 de euro/UM/lună pentru Zona A – cea propusă pentru „sedii administrative instituții publice, fundații și asociații, revoluționari * pentru activități generatoare de profit se vor utiliza tarifele de la activitățile respective“.
 
Aceeași valoare a fost propusă, prin anexa aceluiași HCL, pentru Zona A, pentru „sedii administrative inclusiv profesii liberale“.
 
 Conform datelor oficiale, Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța are sediul pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 71.

 
Decizia Tribunalului va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
DGAS
Îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Constanța. Care sunt condițiile de eligibilitate

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru pensionari! Este vorba despre drumurile la Casele de Pensii

06 May 2024 493

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

05 May 2024 597

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 637

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 460

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 482

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 596

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 556

Ministrul Muncii O parte dintre pensionari vor primi o creștere semnificativă a pensiilor. Despre ce categorie este vorba

31 Mar 2024 749

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 788

DGAS Constanța Iată ce firmă se va ocupa de automatele de cafea din pavilioanele și cluburile pentru pensionari

13 Mar 2024 566

Licitație publică DGAS cumpără servicii de instalare de utilaje de prelucrare a băuturilor pentru pavilioanele pentru pensionari din Constanța

05 Mar 2024 547

Știri Constanța Ședința de lucru cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Factorii care fac vârstnicii mult mai vulnerabili la abuz

29 Feb 2024 551

Direcția Generală Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța caută o firmă care va face curățenie în Pavilioanele pentru pensionari (DOCUMENT)

15 Feb 2024 775

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1208

Vești bune pentru pensionari! De anul acesta, cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei

18 Jan 2024 998