Percheziții și interceptări Furturi masive din Portul Agigea! Macaragii, marinari și docheri, condamnați

  • Conform procurorilor, patru dintre inculpați au primit de la membrii echipajului aflat pe Macaraua Gemini 4, ce se afla staționată în Portul Constanța Sud-Agigea, cantitatea de 38 bidoane cu capacitate de circa 30 litri fiecare, încărcate cu combustibil cu aspecte specifice motorine, provenită din tancurile navei, în vederea valorificării și cantitatea de 29 saci încărcați cu aproximativ 50 kg floarea soarelui fiecare în vederea valorificării, cunoscând faptul că provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv din furt de la nava Port Shanghai.
Mai multe persoane angajate în Portul Agigea (macaragii, marinari și docheri), au fost condamnate de magistrații Judecătoriei Constanța pentru tăinuire și delapidare. Tot în acest dosar au fost condamnate și alți cinci indivizi care, beneficiind de ajutorul primilor menționați, reușeau să scoată din port cereale și combustibil, toate provenite de la nave sau utilaje plutitoare. 
 
Cei acuzați de tăinure au fost condamnați la pedeapsa de 4000 lei amendă penală(200 zile amendăx20 lei=4000 lei). Cei acuzați de delapidare au fost condamnați la închisoare cu suspendare.
 

Cum a început totul

 
Ancheta în pornit inițial după ce procurorii din Constanța au aflat că doi dintre cei zece inculpați din acest dosar sustrag periodic produse petroliere și cereale de la navele sub pavilion străin ce se află în staționare în zona Ecluzei Agigea și în Portul Constanța  Sud și că aceștia achiziționează în scopul recomercializării cantități mari de țigarete provenite din contrabandă, mărcile „Fast”, „Ashima” și „Compliment”, de la personalul navigant aflat la bordul navelor ce tranzitează Canalul Dunărea – Marea Neagră prin Ecluza Agigea și Portul Constanța Sud.
 

Interceptări

 
În vederea efectuării cercetării penale și strângerii de probe, au fost interceptate, înregistrate și localizate posturile telefonice utilizate de persoanele care participau direct sau indirect la săvârșirea faptelor ilegale de sustragere, traficare, transportare și valorificare a cerealelor și a combustibilului, toate provenite de la nave sau utilaje plutitoare aflate în Portul Constanța Sud – Agigea.
 
Astfel, în urma punerii în executare a Mandatelor de Supraveghere Tehnică emise de Judecătoria Constanța, în perioada 10.05.2018 – 23.09.2018, organele de urmărire penală au redat convorbirile telefonice care au prezentat interes pentru cauză și au desfășurat activități investigative care au condus la identificarea tuturor persoanelor participante, a modului de operare, a locurilor și traseelor urmate la săvârșirea infracțiunilor.
 

Flagrant

 
Conform procesului verbal de depistare în flagrant din data de 23.09.2018 și planșele foto, ora 23:20, inculpații au fost surprinși în flagrant în timp ce au transportat la malul drept al Ecluzei Agigea, cu o ambarcațiune de tip lotcă, prevăzută cu motor, un număr de 38 (treizeci și opt) bidoane cu capacitate de circa 30 litri fiecare, încărcate cu combustibil cu aspecte specifice motorinei, cu pigment galben, provenit din tancurile macaralei Plutitoare Gemini 4 ce se afla staționată în Portul Constanța Sud-Agigea și un număr de 29 (douăzeci și nouă) de saci încărcați cu aproximativ 50 kg floarea soarelui fiecare, toți proveniți de la membrii echipajului aflați la bordul macaralei.
 

Control la bordul Macaralei Plutitoare Gemini 4

 
Ulterior, cu ocazia efectuării controlului la bordul Macaralei Plutitoare Gemini 4, ce se afla staționată în Portul Constanța Sud-Agigea, în magazia situată la pupa macaralei au fost identificați un număr de aproximativ 200-250 saci încărcați cu circa 50 kg floarea soarelui fiecare, în sala motoarelor au fost identificați un număr de 23 de saci încărcați cu circa 50 kg floarea soarelui fiecare și 2 saci încărcați cu circa 150-200 kg floarea soarelui fiecare iar în turnul macaralei au fost identificați un număr de 8 saci încărcați cu circa 50 kg floarea soarelui fiecare, toată cantitatea provenind de la nava Port Shanghai, aparținând S.C Cargill România, operată de Macaraua Gemini 4 în perioada 08.09-11.09.2018, în dana 80 – Incinta Port Constanța.
 
În cauză au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare.
 

 Implicarea angajaților din port 

 
Conform procurorilor, patru dintre inculpați au primit de la membrii echipajului aflat pe Macaraua Gemini 4, ce se afla staționată în Portul Constanța Sud-Agigea, cantitatea de 38 bidoane cu capacitate de circa 30 litri fiecare, încărcate cu combustibil cu aspecte specifice motorine, provenită din tancurile navei, în vederea valorificării și cunoscând faptul că provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și cantitatea de 29 saci încărcați cu aproximativ 50 kg floarea soarelui fiecare în vederea valorificării, cunoscând faptul că provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv din furt de la nava Port Shanghai.
 

Patru tone de ștrot și șase tone de floarea soarelui

 
În sarcina unui alt inculpat, în calitate de gestionar al mărfurilor transbordate/ manipulate de Macaraua Plutitoare Gemini 4, împreună cu un macaragiu , și-a însușit fără drept în vederea traficării, cantitățile de 4520 kg, ștrot soia și 6120 kg semințe floarea soarelui, pe care le-a depozitat la bordul macaralei, precum și cantitatea de 1020 kg semințe floarea soarelui, ce a fost predată de la bordul macaralei de către membrii echipajului aflat în serviciu altor inculpați.
 
Un alt inculpat, în calitate de macaragiu și gestionar direct al mărfurilor pe care le transbordă/manipulează, împreună cu un șef mecanic, și-a însușit fără drept în vederea traficării, cantitățile de 4520 kg ștrot soia și 6120 kg semințe floarea soarelui, pe care le-a depozitat la bordul macaralei, precum și cantitatea de 1020 kg semințe floarea soarelui ce a fost predată de la bordul macaralei altor inculpați.
 

Peste o tonă de motorină

 
Mai departe, un motorist și gestionar al stocurilor de combustibil, este suspectat că, aflându-se în timpul serviciului și fiind ajutat de doi macaragii, precum și de un marinar, a scos din tancul/rezervorul Macaralei Gemini 4 o cantitate de motorină pe care a introdus-o într-un număr de 38 (treizeci și opt) bidoane cu capacitate de circa 30 litri fiecare, cantitate de motorină ce a fost predată la aceeași dată unor inculpați.
 
Apoi, împreună cu doi macaragii și un marinar a înlesnit valorificarea unui număr de 29 de saci încărcați cu 1020 kg semințe de floarea soarelui, prin predarea acestora de la bordul Macaralei Gemini 4, prevăzând că cerealele provin din săvârșirea unei fapte penale, respectiv însușirea lor în timpul transbordării/ manipulării de către membrii echipajului de pe tura șefului mecanic.
 
În cauză au fost efectuate și o serie de interceptări. Într-o discuție, unul dintre inculpați care se ocupa cu vânzarea produselor scoase din port discută cu utilizatorul unui post telefonic despre vânzarea unei cantități de motorină, folosind codificat cuvântul „lapte” în loc de motorină: „ Dă-mi băi și mie 10-20 de litri de lapte...să dau la copii...băi mânca-ți-aș.... ta că-s pă jantă rău”, „aoleu, să moară mama, poți să mă și împuști că n-am”, „ n-ai...să te mulgi d-acolo, n-ai deloc?”, „ nimic...am stors tot”, „mamă, mamă...păi du-te băi frate la muncă ... mai du vacile la păscut”, „ păi m-aș duce da de unde...vacile e oloage”, conform procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice.
 
Așa cum precizam și mai sus, toți inculpații din acest dosar au fost condamnați de Judecătoria Constanța, în primă instanță.
 
Pedepsele aplicate au fost contestate la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă în august 2021.
 
Sursa text: rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Tone de grâu sustrase dintr-un tren care tranzita zona Palas - Port Constanța. Trei suspecți depistați și reținuți de polițiști

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Intervenție de urgență! Un mal de pământ a căzut peste o persoană care efectua lucrări la rețeaua de canalizare din Agigea (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Sep 2022 2790

Un container sosit din China, verificat de oamenii legii în Portul Constanţa Sud Agigea. Ce au descoperit

02 Sep 2022 616

UPDATE - Ce spune ISU Județul Constanța. Trei victime! Patru autovehicule implicate într-un accident rutier în zona magazinului Dedeman din Agigea

19 Aug 2022 1384

Țesături contrafăcute, de peste 5 milioane de lei, descoperite de polițiștii constănțeni. Cercetările continuă (GALERIE FOTO)

04 Aug 2022 575

Pisică salvată de la înec de pompierii constănțeni. Cum a decurs operațiunea (VIDEO)

19 Jul 2022 824

Șofer de camion din Ucraina, găsit decedat în cabina sa în Portul Agigea

05 Jun 2022 1615

Reparațiile capitale la linia de cale ferată 1CV, din zona de nord a portului Constanța, finalizate (GALERIE FOTO)

03 Jun 2022 811

Florin Goidea, director CNAPMC „Portul nu e blocat, sunt doar aglomerări în unele terminale. Este o situație specială și trebuie să ne adaptăm" (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 May 2022 1757

Căști contrafăcute în valoare de 70.000 lei, descoperite în Portul Constanța

09 May 2022 647

Mii de produse electronice contrafăcute, depistate în Portul Constanța (GALERIE FOTO)

18 Mar 2022 988

Un bărbat a murit după ce a fost accidentat de o stivă încărcată cu piese metalice, în portul Constanța Sud-Agigea

03 Mar 2022 1203

Porturile Constanța Nord și Constanța Sud, închise transportului fluvial, din cauza vântului puternic

27 Feb 2022 1061

Manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud-Agigea, Mangalia și Midia, suspendate

08 Feb 2022 939

Ce firmă va furniza GPL pentru centralele termice din Portul Constanţa - Sud Agigea (DOCUMENT)

19 Dec 2021 2226

Piese auto contrafăcute în valoare de peste un million de lei, depistate în Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Dec 2021 1792