Polițistul Marian Godină, un nou mesaj după proteste „Măcar aici puteți acționa exact după cât vă duce propria minte, nu la ordin“

Polițistul brașovean Marian Godină a postat un nou mesaj pe Facebook, în contextul protestelor din data de zece august.

„Am lăudat Jandarmeria Română de multe ori. Ba chiar am îndemnat oamenii să dea like paginii lor, iar când s-a întâmplat asta, pagina lor a crescut într-o zi cu câteva mii de aprecieri. Am scris de multe ori în apărarea lor, știind clar că multe din criticile adresate lor mi le voi lua eu, dar nu mi-a păsat pentru că nu scriam decât exact ce gândeam eu. Nu îi consider datori pentru asta, nu m-au pus ei să îi laud și nu așteptam mulțumiri. I-am criticat apoi o dată. Pfffoaaaai!!! De la comentarii scrise într-o limbă română stricată presărate cu multe înjurături, la mesaje private cu amenințări. Zeci de review-uri cu înjurături. Vorbesc acum de unii, nu de toți, pentru că, prin natura meseriei, cunosc foarte mulți jandarmi și mulți sunt cu capul pe umeri. Mă gândesc acum la aceia de care vorbeam mai sus, ăia de mă înjură exact ca huliganii din galerii. Dacă așa au reacționat ei la o simplă părere contrară, având la dispoziție internet și tastatură, îmi pot închipui ușor cum reacționează în condiții de stres și cu adrenalină când, în loc de net și tastatură, au la ei bastoane și gaze.
Hai băieți, băgați comentarii d-alea faine și umpleți-mi pagina cu recenzii negative, măcar aici puteți acționa exact după cât vă duce propria minte, nu la ordin, că la ordine ați sta și în cap dacă vi s-ar cere. Dar vă înțeleg, salariul pe care îl aveți la stat și pentru care executați orice vi se spune nu l-ați putea câștiga în veci în mediul privat din România. E lesne de înțeles de ce. Pentru banii ăia ar trebui să plecați în afară și să veniți să protestați apoi la Victoriei. În gaz“.

 Sursa foto: turnulsfatului.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițistul Marian Godină și soția sa au devenit părinți. Ce nume va purta fetița lor

02 Jul 2022 1883

Godină, despre scrisoarea plină de greșeli a unei învățătoare „Nu vezi nicio problemă că o învățătoare nu face acordul între subiect și predicat, nu știe când să scrie "copiii" cu trei i ?“

29 May 2022 2124

Calculul simplu făcut de Marian Godină pentru cei care stau la cozi la benzinării. "Să se calculeze ce economie a făcut Gicu"

09 Mar 2022 2483

Marian Godină și-a prezentat colecția de animale "El e Iancu, zis și puiul de câine" (VIDEO)

16 Feb 2022 2605

Marian Godină a anunțat cât a câștigat în luna ianuarie, după 16 ani în Poliția Română. "Bani pe care nu i-aș fi luat dacă nu aș fi lucrat sâmbăta și duminica"

14 Feb 2022 2172

Celebrul polițist Marian Godină și-a făcut public salariul. Cât a câștigat în decembrie 2020

05 Jan 2021 3098

Cum îl ceartă Marian Godină pe șeful lui direct. Vezi motivul

16 Oct 2019 2594

Marian Godină, postare amuzantă pe Facebook

27 May 2018 2887

Polițistul Marian Godină și iubita lui s-au căsătorit. Ce rochie a purtat mireasa în ziua nunții

19 May 2018 3099

Contul de Facebook al polițistului Marian Godină, blocat

03 Feb 2018 2711

Apel umanitar lansat de Marian Godină. O polițistă, mamă a unui băiețel de un an are nevoie de ajutor. A fost diagnosticată cu o boală cumplită

24 Jan 2018 3255

Reacţia incredibilă a lui Marian Godină când a aflat că presupusul pedofil ar fi poliţist

08 Jan 2018 4108

Inedit. Cum arată invitația la nunta celui mai celebru polițist din România. Cine sunt nașii cuplului

30 Dec 2017 7381

Celebrul poliţist Marian Godină a trecut în rândurile SAS

08 Dec 2017 6310

Postarea lui Godină care a stârnit Internetul Container de gunoi, transformat în proţap

21 Sep 2017 4508