10 Oct, 2023 09:17
1142
PRECIZĂRI:„Condamnă pe inculpatul Mazăre Radu Ștefan, la data faptelor primar al municipiului Constanța, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și conflict de interese în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, la data faptelor om de afaceri, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită.
Dispune achitarea inculpaților Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris M Holding S.R.L., Stan Gabriel Marius, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal și Oprea Sorina Laura, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există, faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
Dispune confiscarea de la inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel a câte 3.416.371,02 lei fiecare.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța față de inculpați.
Obligă pe inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel la plata către stat a sumei de câte 10.000 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă“.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: