Procurorii din Constanța anunță finalizarea unui dosar important! Șase bărbați trimiși în judecată



Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a șase bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, din municipiul Medgidia, orașul Cernavodă și comuna Mircea Vodă, acuzați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cei în cauză sunt suspectați că au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.

Amintim că în prezenta cauză polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, inculpații au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.

În urma descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.

Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Poliției municipiului Medgidia, Poliției orașului Cernavodă, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pubelă de gunoi furată din fața unei curți, în plină zi. Totul s-a produs în cartierul Coiciu din Constanța (VIDEO)

02 Mar 2023 2762

Percheziții în Medgidia, Cernavodă și Mircea Vodă! Mandate de arestare menținute de tribunal

23 Sep 2022 1466

Tribunalul Constanța a decis! Hoții de catalizatoare rămân în arest

28 Jul 2022 1300

Patru mandate de arestare emise de judecători după o acțiune fulger, la Constanța (VIDEO)

24 Jul 2022 1535

Percheziții după furtul unor catalizatoare Acțiune de amploare a polițiștilor din Constanța! (Video)

21 Jul 2022 2178

Tineri din Călărași, cercetați pentru furt calificat. Ce au sustras de la două mașini din Constanța

07 Oct 2021 1495

Percheziții domiciliare în județul Constanța într-un dosar de furt calificat

12 Aug 2021 2112