Procurorul Dănuţ Volintiru rămâne şeful Secţiei de combatere a corupţiei din DNA


Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a procurorului Dănuţ Volintiru. Delegarea este valabilă începând cu data de 20 septembrie, pe o perioadă de 3 luni, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii.
 
Funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost ocupată de Gheorghe Popovici, acesta fiind înlocuit în februarie de Dănuţ Volintiru. 
 
La jumătatea lunii martie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central a procurorului Gheorghe Popovici, începând cu data de 1.03.2019, şi continuarea activităţii acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea (unitate de parchet de la care provine), începând cu aceeaşi dată.
 
De asemenea, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea delegării în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Gheorghe Popovici, începând cu data de 1.03.2019. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De mâine, doi procurori din Constanţa părăsesc sistemul

31 Dec 2019 3025

Eliberarea din funcție a lui Dănuț Volintiru, procuror DNA, decizie a CSM

06 Dec 2019 2226

Gheorghe Popovici, la Tulcea Dănuţ Volintiru va prelua şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA

26 Feb 2019 2613

Procurorul DNA Dănuț Volintiru, acuzat că primește bani de la un învinuit în dosarul Dan Șova

23 Mar 2015 2648