Și-a suspendat contractul de muncă Un fost director executiv din Primăria Constanța a renunțat la procesul intentat Consiliului Local. Era vizată una dintre organigramele municipalității!

  • Reclamant în dosar a fost Daniel Vlăescu, director executiv Direcția generală gestionare servicii publice, Direcția gestionare, îndrumare și sprijin comunitar, care în aprilie anul trecut și-a cerut suspendarea raporturilor de muncă pentru 24 de luni, după demisia din fostului city-manager al municipiului, Felicia Ovanesian
  • Procesul era îndreptat împotriva Consiliului Local al municipiului Constanța care aprobase organigrama municipalității prin HCLM Constanţa nr. 298/31.07.2023 dar și Regulamentului de organizare şi funcționare al Primăriei municipiului Constanţa prin HCLM Constanţa nr. 299/31.07.2023
  • La termenul din 16 ianuarie a.c., magistrații de la Tribunalul Constanța au luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamantul Daniel Vlăescu în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa
  • Judecătorii au obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.856 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat
  • Decizia nu este definitivă și poate fi formulat recurs în termen de 15 de zile de la comunicare
 
 
Pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat la data de 3 noiembrie 2023, dosarul nr.7504/118/2023 având ca obiect anulare act administrativ.

Reclamant în dosar a fost Daniel Vlăescu, director executiv Direcția generală gestionare servicii publice, Direcția gestionare, îndrumare și sprijin comunitar, care în aprilie anul trecut și-a cerut suspendarea raporturilor de muncă pentru 24 de luni, după demisia din fostului city-manager al municipiului, Felicia Ovanesian.

Procesul era îndreptat împotriva Consiliului Local al municipiului Constanța care aprobase organigrama municipalității prin HCLM Constanţa nr. 298/31.07.2023 dar și Regulamentului de organizare şi funcționare al Primăriei municipiului Constanţa prin HCLM Constanţa nr. 299/31.07.2023.
La termenul din 16 ianuarie a.c., magistrații de la Tribunalul Constanța au luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamantul Daniel Vlăescu în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Judecătorii au obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.856 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
Decizia nu este definitivă și poate fi formulat recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Potrivit hotărârii publicate pe www.rejust.ro, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.11.2023, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa, următoarele: anularea HCLM Constanţa nr. 298/31.07.2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcții ale Primăriei municipiului Constanţa; anularea HCLM Constanţa nr. 299/31.07.2023 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Primăriei municipiului Constanţa și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei constând în interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale cu martori.

La data de 06.12.2023, reclamantul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată. La data de 15.12.2023, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. La data de 18.12.2023, reclamantul a redepus la dosar cererea de renunțare la judecată. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

„În fapt, la data de 06.12.2023, anterior primului termen de judecată, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată. Cererea a fost semnată personal de către reclamant. Manifestarea de voință a reclamantului, în sensul renunțării la judecarea cererii de chemare în judecată, a fost reiterată la data de 18.12.2023.


În drept, potrivit art. 406 C. proc. civ., ,,(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. […](3) renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Având în vedere poziția procesuală a reclamantului, exprimată în mod expres și neechivoc prin cererea depusă la dosarul cauzei în data de 06.12.2023, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanţa urmează să ia act de manifestarea de voință a reclamantului, în sensul renunțării la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

În conformitate cu art. 406 alin. (3) C. proc. civ., pârâtul are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, dat fiind că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 24.11.2023, în timp ce reclamantul a depus la dosar cererea de renunțare la judecată la data de 06.12.2023.

Pârâtul a dovedit, cu respectarea art. 452 C. proc. civ., plata unui onorariu de avocat în cuantum de 2.856 lei.

În consecință, raportat la prevederile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va obliga reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.856 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat”, se arată în hotărârea instanței.

Reamintim, înainte de activa în cadrul Primăriei Constanța, Vlăescu a mai lucrat și la Confort Urban SRL unde a ocupat funcția de șef serviciu tehnic.

Acesta este fiul fostului șef al RADEF, Dumitru Vlăescu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Colaboratorii Feliciei Ovanesian, Liliana Adam și Daniel Vlăescu cer suspendarea contractelor de muncă pentru următorii 2 ani!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Familia Vlăescu se întoarce în businnes. Cine a părăsit Cinemax SRL?

11 Feb 2024 1156

Colaboratorii Feliciei Ovanesian, Liliana Adam și Daniel Vlăescu cer suspendarea contractelor de muncă pentru următorii 2 ani!

05 Apr 2023 4979

Familia Vlăescu s-a retras din Cinemax SRL. Cine a preluat firma?

06 May 2022 2106

Fostul şef al RADEF Constanţa și-a cesionat o parte din acțiunile deținute în Cinemax SRL. Ce alte decizii au mai luat asociații?

25 Sep 2021 2684

Lucrările de modernizare a bulevardului Tomis într-o nouă etapă

25 Aug 2020 1810

Modificări importante în firma fostului şef al RADEF Constanţa

01 Aug 2020 1684

Străzi noi în Constanța Daniel Vlăescu, șef serviciu tehnic Confort Urban – „Sunt practic străzi la nivel de pământ care sunt construite de la zero“

20 Jul 2020 2458