Tentativă de omor în parcarea unui bloc de pe strada Pescarilor din Constanţa. Suspectul, trimis în judecată


 
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în noaptea de 14/15 martie 2022, în jurul orei 00:45, în parcarea unui bloc de str. Pescarilor din municipiul Constanţa, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în regiunea abdominală pe numitul B.S.T., căruia i-a provocat leziuni traumatice grave, ce necesită circa 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin şoc hemoragic, consecutiv plăgii înjunghiate penetrante abdominale cu hemoperitoneu masiv şi interesare hepatică, care a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 

Crimă pe strada Cumpenei, din Constanţa! Principalul suspect, menținut în arest. (MINUTĂ+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 856

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1087

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2737

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3978

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1823

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8937

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1427

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 919

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1393

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1799

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 917

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4396

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3752

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1900