Termen nou în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA!

 
 
 
  • Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, județul Constanța, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.   
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Constanța a fixat un nou termen - al patrulea – în dosarul în care Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, județul Constanța, a fost deferit justiției de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. 
 
Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 12 decembrie 2023, în vederea administrării probelor.

 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

 

„În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.


 
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Condamnare pentru sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)
 
Tribunalul Constanța amână pronunțarea în dosarul lui Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța menține măsura asigurătorie în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă (MINUTA)

26 Feb 2024 571

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă caută firmă pentru execuția unor lucrări de aproximativ două milioane de lei. Obiectivul de investiții vizează Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

20 Feb 2024 637

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, așteptat la Tribunalul Constanța!

19 Feb 2024 720

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, județul Constanța

25 Jan 2024 1140

Dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA, amânat pentru la anul

13 Dec 2023 807

#Dobrogea145 Liviu-Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1380

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, termen la Tribunalul Constanța în dosarul de la DNA

17 Oct 2023 1733

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA, fără avocat la Tribunalul Constanța

20 Sep 2023 1132

Tribunalul Constanța, anunț de ultim moment în cazul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA!

31 Jul 2023 2912

Decizie definitivă în cazul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA!

20 Jul 2023 2237

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă

23 Jun 2023 1017

Declarații de avere Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 1909

Liviu Cristian Negoiță Primarul unui important oraș din județul Constanța află azi dacă va fi judecat într-un dosar al DNA

07 Jun 2023 1494

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA! Ce a decis ieri Curtea de Apel Constanța

03 May 2023 2376

Decizia nu este definitivă! Începe judecata în cazul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă

14 Mar 2023 1647