Toate interceptările SRI din dosarul care a zguduit, în 2016, sistemul polițienesc din Constanța, excluse


 
  • Interceptările efectuate de Serviciul Român de Informaţii, excluse.
  • Tribunalul a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale lovite de nulitate – probe ce vor fi eliminate din dosar, restituind cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. 
 
Iunie 2016! Un mega-dosar lovea în plin sistemul polițienesc din Constanța! Atunci, procurorii din Constanța au dispus trimiterea în judecată a 39 de persoane, printre care se află şi mai mulţi poliţişti din Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, Garda de Coastă, Secţia 5 de Poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa şi din Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa.
 
Potrivit rechizitoriului, poliţiştii (la data mediatizării cauzei) sunt acuzaţi că ar fi sprijinit mai multe persoane care furau diverse produse din trenurile aflate în Portul Constanţa.
 
Ieri, 28 martie 2022, judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis cererile şi excepţiile formulate în cauză de către inculpaţi cu privire la incompatibilitatea procurului care a instrumentat dosarul de urmărire penală şi a întocmit rechizitoriul în cauză.
 
Mai mult, tribunalul a admis cererile şi excepţiile formulate în cauză de către inculpaţi cu privire la interceptările efectuate de Serviciul Român de Informaţii.
 
Pe cale de consecință, instanța a constatat nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză începând cu data de 11.01.2012, a tuturor mijloacelor de probă rezultate din interceptările efectuate de Serviciul Român de Informaţii, inclusiv anterior datei de 11.01.2012, precum şi a rechizitoriului prin care a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară în prezenta cauză.
 
Ca atare, tribunalul a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale lovite de nulitate – probe ce vor fi eliminate din dosar, restituind cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
Decizia luată de Tribunalul Constanța (în completul prezidat de magistratul Gabriel Mustață) nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Lista inculpaților
 
Ghica Florian-Silviu

Cadîr Demirel
Buştiuc Iuliu-Cosmin
Corîciu Dumitru Daniel
Marcuceac Constantin
Arotăriţei Ionuţ-Dumitru
Crăciun Marcel
Fânariu Mihai
Munteanu Iulian-Dorel
Stoica Ciprian
Daniel Florian-Claudiu
Ştefan Petrică
Ispravnicu Sergiu-Ioan
Deac Marius
Nedelcu Niculae
Vînătoru Norbert Sorin
Acozmulesei Constantin
Păun Constantin
Şerban Marin
Badea Cristian
Boghiu Emil
Mitu Viorel
Enache Ciprian
Andreescu Bogdan Andrei
Mitală Mihai
Moşoiu Cristian
Neacşu Alex-Tiberiu
Nelepcu Viorel
Baban (fostă Andrei) Simona
Ciobanu (fostă Niţu) Maria
Dinu (fostă Dicu) Mariana
Dumitru Cristian-Marian
Bulgaru Vasile
Panainte Georgeta
 
Părți civile
 
SC Remat Invest SA
SC Azomureş SA
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Polițistul rutier din Constanța, sancționat disciplinar după ce a amendat un polițist local, a învins IPJ în instanță (MINUTĂ)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 422

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 421

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 564

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 423

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 461

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 472

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 347

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 466

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 386

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 412

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 507

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea Port - PTF Siret

09 Apr 2024 528

Conexiuni maritime și economice. De la Portul Constanța la Portul Linz

09 Apr 2024 472

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 445