Un dosar al DNA Constanța se va rejudeca!

Andrei Bodean, procuror șef DNA Constanța 
 
 
  • Este vorba despre dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus, în luna noiembrie 2021, a lui Ivan Fiodor, acesta fiind acuzat de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 181 alin.1 din Legea 78/2000.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Oficial și definitiv! Unul dintre dosarele instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa - soluționat în primă instanță de Tribunalul Tulcea, prin încetarea procesului penal - se va rejudeca! 
 
Hotărârea a fost luată miercuri, 17 octombrie 2023, de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța
 
Este vorba despre dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus, în luna noiembrie 2021, a lui Ivan Fiodor, acesta fiind acuzat de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 181 alin.1 din Legea 78/2000.
 
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în campania agricolă 2012, cu ocazia completării și depunerii cererii unice de sprijin la APIA, inculpatul ar fi făcut declarații inexacte în sensul că ar fi declarat cu rea-credință că deține suprafața de 49,95 ha situată în arealul unei localități, dar, în realitate, nu ar fi putut justifica deținerea suprafeței de „3 ha, aferentă contractului de arendare nr. (...) încheiat cu arendatorul (), contract fals şi având menţionat un alt arendaş decât inculpatul, acesta beneficiind, în mod necuvenit, de sprijinul financiar acordat în sumă de 66.933,68 lei“.
 
Prezent în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Tulcea, prin Hotarârea nr. 69/2022, din 23.09.2022, în sensul încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

 
Instanța a admis acţiunea civilă a părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți şi Intervenţie în Agricultură și l-a obligat pe pe inculpat la plata sumei de 39804,49 lei către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți şi Intervenţie în Agricultură reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat inculpatului în campania 2012, la care se adaugă dobânzile şi penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
 

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, miercuri, 17 octombrie 2023, a desființat în întregime sentința penală apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea soluționării fondului cauzei, cu respectarea dispozițiilor art.396 și art.397 Cod procedură penală privind rezolvarea acțiunii penale și rezolvarea acțiunii civile în procesul penal.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă și a fost luată, potrivit datelor noastre, de completul de judecată format din magistrații Ciprian Coadă și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
EXCLUSIV - „Este un act de dreptate!“
Dr. Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul cu Primarul Municipiului Constanța! (MINUTA)

 
Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, termen la Tribunalul Constanța în dosarul de la DNA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea de suspendare a unui dosar DNA Constanța, respinsă!

22 Apr 2023 1157