Un fost preot din Constanța solicită să fie eliberat condiționat!




Un fost preot din județul Constanța - acuzat de săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă și condamnat la aproape 5 ani de închisoare - solicită să fie eliberat condiționat!

Cererea se află pe rolul Tribunalului Constanța, urmând să fie analizată în ședința din data de 8 decembrie 2023.

Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va fi definitivă.

De menționat că solicitarea fostului preot (Rece Gheorghe Daniel) a fost soluționată de Judecătoria Medgidia în primă instanță, prin respingerea acțiunii.

Amintim că în  cursul zilei de marţi, 16 iulie 2019, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
 
De asemenea, în conformitate cu art.170 cod procedură penală, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziție la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din județul Constanța.
 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini și înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul rețelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale“, au mai informat atunci cei de la DIICOT.


PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Fost angajat al ISU Dobrogea condamnat la 12 ani de închisoare! Decizia nu este definitivă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Membrii Colegiului Prefectural Constanţa, convocaţi miercuri în şedinţă. Care este ordinea de zi

28 Nov 2017 1760