Vaccinul anti-Covid și testele negative la Facultatea de Medicină de la Ovidius, contestate în instanță. Decizia Tribunalului Constanța


 
  • Prin Hotărârea nr. 24/2022, Tribunalul Constanța, în completul CA15 al Secției de contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Costin Smarandi, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
  • Este vorba despre dosarul 7654/118/2021, ce are drept obiect anulare act administrativ, mai exact, Hotărârea 843/30.09.2021 și Anexa nr. 7-HS/30.09.2021, ale Senatului Universității Ovidius din Constanța.
 
Hotărârea Senatului Universității Ovidius din Constanța prin care s-a decis instituirea unor măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19 la Facultatea de Medicină a fost contestată la Tribunalul Constanța, unde s-a cerut anularea actului administrativ.
 
Recent, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au analizat cazul și au pronunțat o primă decizie, în dosarul care vizează anularea instituirii vaccinării anti-Covid ori a testului negativ drept criterii în funcție de care se permite accesul la Facultatea de Medicină.
 
Prin Hotărârea nr. 24/2022, Tribunalul Constanța, în completul CA15 al Secției de contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Costin Smarandi, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
 
În aceste condiții, dosarul a fost trimis pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița, unde se va stabili data primei înfățișări.
 
Este vorba despre dosarul 7654/118/2021, ce are drept obiect anulare act administrativ, mai exact, Hotărârea 843/30.09.2021 și Anexa nr. 7-HS/30.09.2021, ale Senatului Universității Ovidius din Constanța.
 
Prin HS 843 „se aprobă, cu unanimitate de voturi pentru – astfel cum a fost aprobată prin HCA NR. 1117 – aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 în desfășurarea activității didactice la Facultatea de Medicină și Medicină Dentară, conform Anexei nr. 7, în vederea prevenirii răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 și a protejării studenților, pacienților, cadrelor didactice și personalului medical din unitățile sanitare, pentru activitatea didactică ce se va desfășura cu prezență fizică, în anul universitar 2021 - 2022“.
 
În Anexa 7 se arată că se propune ca „pentru a putea participa la activitățile didactice din anul universitar 2021 – 2022, studenții vor prezenta unul dintre următoarele documente: Certificatul de vaccinare anti-Covid (schema completă); Test RT-PCR negativ, o dată pe săptămână (prezentat în fiecare zi de luni); Rezultatul negativ al unui test antigen rapid, de două ori pe săptămână (efectuat în fiecare zi de marți și vineri); sunt valabile testele efectuate la orice laborator acreditat; adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2“.
 

Oricare va fi decizia Tribunalului Dâmbovița, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Ploiești.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Proces important la Constanța! Este vizat accesul în Primăria Tulcea pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID 19 (DOCUMENT)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 338

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 352

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 463

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 562

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 515

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 635

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 689

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 395

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 364

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 425

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 645

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 886

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 487

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 563

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 811